Inceputurile mele in sailing

Multumesc pentru urarea de bun venit. Desigur ca va voi povesti despre inceputurile mele in sailing, si despre alte aventuri pe mare. De fiecare data cand am ocazia sa impartasesc lucruri despre sailing cu cineva in domeniu sunt deosebit de fericit.

Am descoperit sailingul la bordul unui scooner pe Marea Nordului in contextul unui teambuilding organizat de firma la care lucram pe atunci. Pe ruta Cuxhaven - Stavanger la bordul acelei "corabii" din 1930 cu 3 catarge si 10 vele, am avut ocazia sa simt ce inseamna sa te deplaseszi spre orizont fara galagia motoarelor. Cand vremea a devenit amenintatoare in toiul noptii si Marea Nordului ne arata de ce este in stare, am stat pe punte asigurat cu un lifebelt si ma gandeam ce fericiti trebuie sa fi fost vechii exploratori care au avut sansa de a fi fost trimisi sa descopere noi continente. Daca ar fi fost dupa mine atunci as fi ramas la bord inca multa vreme...

Chiar daca insotita de rau de mare si frica elementara, aceasta croaziera cu vant si valuri, frig si ploaie m-a facut sa vreau neaparat ca intr-o buna zi sa stau la carma unui velier pe drumul spre insule indepartate.

Dupa scurt timp am inchriat intr-un weekend un velier de 5 metri pe un lac in apropierea orasului München. Cel de la inchirieri a intrebat politicos, daca stim sa manevram un velier, la care echpajul nostru (eu si sotia) am raspuns afirmativ, de frica sa nu aiba rezerve. Dupa ce am ridicat velele, am dezlegat yachtul de la ponton si am pornit in larg (vantul sufla din spate, cu ca. 9kts). Toate bune si frumoase, o zi superba de vara... Dupa ca. 2 ore stiam deja de ce barca merge intr-o directie sau alta si cam cum trebuie tras de diversele sfori colorate ca velele sa stea intr-o pozitie anume. "De ce trebuie sa se incline in halul asta" era grija majora a sotiei. Finalmente am descoperit o alta sfoara in interiorul barcii care facea sa coboare un fel de "sabie" de otel de sub barca care a avut ca si efect ca barca nu mai "derapa" lateral. Am povestit despre aceasta zi cu o stralucire in ochi...

A urmat cumpararea a zeci de carti, scoala de carnete, si multe nopti nedormite cu fluturi in stomac visand la prima croaziera ca si skipper pe mare. Dupa ce am constituit un echipaj din prietenii cei mai apropiati (acestia fiind, dupa parerea mea de atunci, cei mai intelegatori cu un skipper nou) am purces spre Marea Adriatica pentru a prelua comanda unui velier de 45fts. Bineinteles ca un skipper nou cu carnetul obtinut de putin timp nu avea cum sa aiba rabdare pana a doua zi asa ca am plecat din Biograd na moru pe la ora 18 inspre insulele Kornate. Cand s-a lasat seara echipajul nostru de 8 oameni statea pe punte in urmatoarea configuratie: 2 la prova cu lanterne pentru a compensa erorile sistemului de navigatie, unul la masa de navigatie cu ochii lipiti de GPS, unul la carma, doi in dinghi cu alta lanterna in fata yachtului si cele trei fete in salon intr-o atmosfera de party fara cea mai mica idee prin ce trebuia sa treaca skipperul in acel labrint nocturn al insulelor Kornate. Dupa acostarea relativ reusita cu mooring prins la prova, toti au sarit in mare in fata restaurantului Opat care avea pe atunci niste lumini in apa facand acel golf sa arate ca intr-un vis.

Cand ma gandesc in urma cum la primele acostari in porturi tot echipajul alerga pe punte intr-un haos de nedescris, baieti cu parame incurcate in mana, fete cu fendere sa apere pielea gingasa a yachtului, sub comanda skipperului surprins de un vant lateral, care se comporta ca un captain Bligh, ma intreb cum de prietenii mei mi-au ramas prieteni.

Desigur ca sailingul este un sport frumos care ne face sa devenim alti oameni cand suntem pe mare, dar este o materie atat de vasta, incat eu pot afirma acum ca numai cel cu experienta poate fi si elegant ca si skipper. Din fericire multele croaziere facute de atunci ne-au facut sa cunoastem multele situatii diferite care se nasc pe mare si mai ales in porturile stramte din Croatia (ca sa nu vorbim de Grecia). Aceasta experienta, studiul psihologiei echipajului (Bobby Schenk) precum si diverse seminare de vreme grea (pe Marea Nordului) ne-au adus intr-un final in pozitia de a putea organiza croaziere cu turisti pe cele 7 mari, creindu-le lor un sentiment deplin de aventura si concediu, distractie si relaxare. Pentru un incepator insa poate nu este atat de greu sa se deplasesze de la A la B cu un yacht, si probabil ca sa va descurca si in Marina pana la urma sa acosteze, dar diversele caractere de la bord, mai ales daca nu le cunoaste deloc dinainte, ar putea sa ii strice toate socotelie si sa ii submineze autoritatea. Si nimic nu este mai rau decat un skipper nesigur, atunci cand vine vantul puternic.

Gasesc ca trebuie sa iubesti marea, oamenii pasionati de sailing, sa iti placa sa descoperi talente de navigatori in oameni care vin la bord, oameni care nu stiau ca aveau aceste talente. Intr-o saptamana ai ocazia sa formezi din cativa incepatori un echipaj care functioneza aproape perfect fara ca ei sa observe tendinta ta, oferindu-le in fiecare zi o surpriza placuta a locului al marii dar mai ales sa se descopere pe ei insisi. Ca sa nu mai vorbesc de nenumaratii prieteni pe care un skipper ii castiga.

Din toate aceste motive iubesc aceasta meserie... Sailingul este pentru oameni prinsi in cotidian un joc nou cu reguli noi, dar in primul rand cu sanse egale pentru toti. Pentru mine este mereu fascinant cand vad o doamna care lucreaza deobicei intr-un birou cum sta la carma imbracata in hainele de ploaie si conduce yachtul cu velele intinse si inclinatie mare si face acest lucru cu un zambet pe fata si o stralucire in ochi. Atunci am certitudinea ca am facut un job bun.

Radu
 
... Sailingul este pentru oameni prinsi in cotidian un joc nou cu reguli noi, dar in primul rand cu sanse egale pentru toti...
Radu

Radu...pe mine m-a impresionat istorioara ta ..., cu atit mai mult cu cint am gasit in ea tonul modest si calm ,care cu timpul, devine darul marii pentru cei care o strabat , invatind sa o inteleaga si sa o respecte .
M-am regasit in prima iesire pe lac - in cazul meu facuta impreuna cu sotia si cei doi musi , precum si la primele acostari cu un velier de 37 Ft . Inca "tinjesc" dupa un curs de aprofundare - perfectionare , ceva de genul o saptamina pe un velier in echipaj de 5 si un instructor... sa trecem prin toate , incepind de la organizare , manevre in marina, navigare de ziua si de noapte, organizarea carturilor, cartografie clasica, navigare pe vreme rea, ancorari si nopti in rada...
Cred ca mostenirea cea mai de pret pe care o putem lasa copiilor nostri este spiritul omului liber ...si unde poti fi mai liber decit pe mare... , purtat de vint , ascultind clipocitul apei , privind soarele la rasarit...
 
Salut Radu! Sunt bucuros sa te cunosc prin intermediul acestui tanar forum, care incet dar sigur va inchega un grup sper din ce in ce mai mare al pasionatilor de sailing. Foarte frumoasa si incurajanta povestea de inceput a afacerii tale , care dovedeste celor ce doresc sa traiasca pe mare, ca se poate, intr-un mod placut si profitabil in acelasi timp. Cu siguranta intr-un viitor sper cat mai apropiat voi petrece un concediu impreuna cu voi. Site-ul vostru este mai mult decat atractiv pentru cine iubeste acest mod de relaxare. Felicitari si toate cele bune!:) Mihai V.
 
Salut Radu si bine ai venit pe forum. Te felicit pentru realizari , iti urez mult succes in ceea ce intreprinzi Sper sa ne delectezi in continuare povestind din experientele tale. Sint curios daca asa cum si actorii consacrati au trac inainte de a intra pe scena, la fel si un skipper experimentat simte "fluturasii din stomac" la fiecare pornire pe mare (si pe care bineinteles ca nu trebuie sa-i arate).
 
Salut Radu, bine ai venit!

Am citit povestea ta cu aceeasi fascinatie cu care citeam carti de aventuri in copilarie :skip:

Te asteptam cu cat mai multe povestiri din plimbarile tale!

:noroc:
 
Salutari Radu!


Cu intarziere, iti urez si eu Bine ai venit! printre noi. Multi dinte noi visam poate sa facem intr-o zi ceea ce faci tu. La fel si eu! Felicitari ptr curajul tau!

As dori sa te vin si cu o intrebare legata de experienta ta: cu ce tipuri de vela ai navigat si ce te-a impresionat mai mult in amblele directii. Aceasi intrebare ptr materialul de constructie a barcii.

Toate cele bune!
 
Cel mai mult m-a impresionat un scooner numit "Albert Johannes". http://www.stsegeln.de/index.php
Pentru a ridica cele trei vele mari este nevoie de 4 insi la fiecare vela. Cele 4 focuri se ridica din pupa inspre prova. Aceast lucru se face cu vant din pupa deoarece altfel se incurca focurile intre ele. Focul mic din prova si velele de la varful catargelor sunt legate doar sus de catarg, si tinute in pozitia lor doar cu scote. O volta este o manevra care trebuie planuita bine dinainte, deoarece trebuie sincronizata manevrarea velelor mari si a focurilor cu un personal de 15 oameni. In loc de chila se afla pa stanga si pe dreapta corpului doua spade care se rabateaza in apa pentru a stabiliza acest scooner. Astfel scoonerul poate fi "parcat" la reflux pe mal.
Atmosfera de sailing in schimb este de neintrecut pe un asemenea scooner.

O alta ambarcatiune interesanta este giunca Mau-Yee www.mau-yee.de. Adusa din Shanghai acum 40 de ani, aceasta giunca poate fi intalnita des in Portorozs Slovenia. Skipperul in varsta de 81 de ani se ocupa de comunicarea intre popoare si organizeaza ture cu elevi. Giunca merge cu maxim 5 noduri cu un unghi fata de vant de minim 50°. Extraordinar de romantic, dar mai mult ceva pentru cei in varsta. Aceasta ambarcatiune este de vanzare deoarece skipperul nu poate sa o intretina. Daca vrea cineva sa o salveze de la licitatie pot oferi detalii.

Din gama yachturilor mai moderne, preferatul meu este Beneteau Cyclades 43. In versiunea cu vela mare cu lazyjacks (nu rulabila) acest yacht ofera un sailing adevarat cu viteze de pana la 11 noduri pe un vant de traversa de doar 27-30 de noduri. In acelasi timp este comfortabil si bine dotat pentru un echipaj de 8 persoane.

Ceea ce nu m-a impresionat foarte placut sunt catamaranele. Unghiul fata de vant pe care poti sa il atingi este in general de minim 50°, ceea ce te obliga atunci cand ai de parcurs o ruta fixa sa mergi mai mult cu motoarele. Comportamentul la ancora este salbatic si deobicei nu vei gasi un loc in porturi decat daca ajungi pe la pranz.

Singurul catamaran care iese din norme si chiar iti face placere sa il conduci este Nautitech 47. Acest catamaran cu o greutate de 18 tone(mult pentru un catamaran) atinge o viteza de 10 noduri cu o turatie la motoare de 2600 RPM, cu vele pana la 15 noduri. Un salon urias si 4 cabine duble precum si 4 paturi suprapuse in prove, fac din acest catamaran un party location perfect. Din pacate costa aproape un milion de Euro.

Dar un velier de cumparat pentru cineva care vrea sa faca sailing cu familia sau singur ar fi de ex. un Bavaria 36 sau un Jeanneau Sun Odyssey 34,2. Aceste mici veliere sunt foarte usor de condus chiar si de o singura persoana. Din punct de vedere al sigurantei as avea curajul sa fac un transatlantic pe un asemenea yacht. La un pret de 50.000-60.000 este si destul de rezonabil.

Conceptele de ketch sau yawl erau gaselnita aniilor 70-80. Acum sloopul este atat de evoluat incat nu mai este neaparat nevoie de al doilea catarg pentru a optine aceleasi performante. In afara de asta si materialele care se folosesc astazi sunt atat de rezistente incat nu mai justifica pretul mare al aluminiului si al otelului pentru yachturi.

Dupa mine un yacht care sa te faca sa pleci din civilizatie si sa faci un inconjur al lumii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii.
1. Sa fie usor de reparat (pentru asta alegem un yacht de serie mare cu piese ieftine).
2. Sa fie usor de navigat si de tinut pe curs fara autopilot electric.
3. Sa poata fi marita rezistenta greementului cu mijloace usoare (unele yachturi de serie au pentru aceasta locuri de montare pentru cabluri in plus fata de cele din fabrica)
4. Producatorul sa ofere optiuni in plus pentru curse lungi (climatizare, generator eolian, congelatoare in plus, etc.)
5. Sa aiba o atmosfera placuta in interior.

Unele dintre yachturile cu acest potential sunt: Jeanneau Sun Odyssey 43 - 45,1 si 50, Beneteau Oceanis 50, Grand Soleil 51, Bavaria 47 Cruiser, si Bavaria 50.
 
Pot spune ca inceputurile mele in sailing nu s-au terminat inca :)
Microbul l-am prins in primul an de facultate, dupa cateva iesiri pe lacul Siutghiol din Mamaia cu o yola. Sentimentul pe care il ai atunci cand auzi vantul in vela si apa cum curge pe langa bordaj nu poate fi descris in cuvinte.
Spre bucuria mea am prins si un voiaj de cateva saptamani cu "Bricul" Mircea, o nava superba si impresionanta prin complexitatea manevrelor (intr-o manevra a velelor sunt angrenate cam 150 de persoane).
Din pacate, de atunci nu am mai calcat pe un velier; am ramas doar cu speranta ca voi reusi candva sa imi construiesc o barcuta si voi reincerca sentimentul din prima zi.
 
Va multumesc ptr raspunsuri! As mai avea totusi cateva intrebari:

Ati avut ocazia sa navigati cu un yacht de tabla?
Cu velele gaff sau junk ati navigat? Ce impresii v-au lasat ?
 
OK. As prefera sa vorbim la per tu.

Am avut ocazia sa navighez cu vele gaff si junk.
Velele junk cum sunt pe giunca Mau-Yee din Slovenia www.mau-yee.de au nevoie de vand de la pupa, sau cel mult de traversa. Pentru vant mai mic de 90° skipperul foloseste un genovez dar nu se poate apropia mai mult de vant de 60°.

Velele gaff, daca ne uitam atent la un scooner de ex: http://www.stsegeln.de/index.php vedem cau au deobicei deasupra lor niste vele de top care impreuna cu velele gaff fac sa arate tot ansamblul ca un sloop. La o vela gaff este nevoie de o echilibrare suficienta pe partea dinspre prova a catargului (vorbim de o ambarcatiune cu un singur catarg) adica mai multe focuri. Prin forma ei mai inalta spre pupa suprafata totala a velei este mai mare decat la un sloop dar si centrul de greutate al yachtului (fata de vant) se muta inspre spate.

Problema care ramane la aceste concepte vechi este totdeauna ce vanturi mai pot fi folosite. Numai sloopul, ketch si yawl se pot apropia de vant pana la ca 45-42°. Daca dispunem de o chila rabatabila si un traveller se mai poate scadea aceasta cifra dar nu cu foarte mult.

Atat despre performante care este clar ca nu sunt ca acele ale unui sloop.
In schimb arata foarte frumos in poze si este si un sailing mai romantic...

Cat despre yachturi de tabla, personal nu am navigat pe niciunul, dar conteaza mult raportul de greutate fata de suprafata velelor. Din cauza ca este din oficiu mai greu, la un astfel de yacht compromisul care se alege este reducerea balastului din chila, ceea ce compeneseaza partial greutatea dar ii si i-a putin din agilitate.

Avantajele tablei erau pana acum cativa ani rezistenta la osmoza si rezistenta la impact. De cand exista antifouling si gelcoat-uri moderne insa aspectul osmozei nu mai este atat de important. Ramane doar ideea ca un yacht de tabla ar rezista mai bine unui impact cu un container pierdut pe mare mai bine decat acele "pahare de iaurt" care se poarta acum. Ca de stanci stim sa ne ferim ca niste navigatori "iscusiti" ce suntem.

dar daca va hotarati spre "plastic" (fibra de sticla) fabricile de yachturi vand si doar carcasa goala, adica puntea si corpul barcii, care pot fi amenajate in interior dupa bunul gust.

Radu
 
Frica pe mare...

Pe acest forum se discuta de toate, cum construim barci, ce barci ne plac, si cum sa facem sa ne indeplinim visul acesta de a fi cat mai mult pe un velier sau pe o barca cu motor.

Insa nimeni nu vorbeste despre ceea ce face din sailing-ul acesta care ne pasioneaza pe toti o aventura atat de interesanta, anume doza aceea mai mica sau mai mare de frica pe care o simte un om pe mare. Fara ea nu cred ca s-ar mai numi aventura.

Vroiam sa va intreb, daca va e frica in unele situatii pe mare. Cand anume vi se face frica? De la ce vant in sus? Ce inaltime de valuri va fac sa faceti promisiuni de genul "Daca scap din asta, ma duc mai des la biserica"

Eu am observat ca, pentru incepatori, frica la bordul unui velier este omniprezenta, cel putin de la vant de 30-35 de noduri in sus . Desigur ca fiecare mascheaza frica lui cu diverse tactici de macho sau de super veselie fortata. Unii sunt paralizati si miscariile lor se desfasoara in "reluare". Gandirea este blocata in cel mai rau caz si orientarea devine imposibila. Daca skipperul pune o melodie adecvata ca "The Doors - The end" sau Valkira lui Wagner, apar primele lacrimi in ochi.

Desigur ca dupa ceva timp frica trece si apare tot mai rar, dupa ce ai vazut ca barca se urca pe valuri si de sus vezi mai departe peste coamele valuriilor care urmeaza sa vina si totul arata mult mai bine decat dintre doua valuri unde nu se vede decat in sus. Ratiunea ne ajuta sa trecem peste momentele critice de la inceputul furtunii, dupa aceea ne obisnuim repede cu conditiile noi si rezistam pana la sfarsit. Seara la masa radem mai mult ca in alte zile si suntem fericiti ca am trait ceva deosebit.

Pe mare in situatii amenitatoare vrem sa ajungem in port cat mai repede si apasa pe suflet viteza mica a unui velier cand calculam ca mai sunt ORE pana in port chiar daca vedem insula la orizont. Ajunsi in port suntem obositi dar fericiti. A doua zi nu mai putem astepta sa iesim din nou in larg.

In timpul unei furtuni unii vor sa se apuce de alt hobby pe viitor, dar dupa o saptamana cauta o barca mai mare pe internet.

In timpul furtunii skipperul este cel care reprezinta colacul de salvare pentru un echipaj de incepatori, insula de salvare si referinta pentru orice gest. Toata lumea se uita la el ce face, daca skipperul zambeste inseamna ca e ok, daca este concentrat inseamna ca este serioasa situatia, daca skipperul tipa si e ingrijorat, pentru incepatori inseamna ca "suntem la un pas de naufragiu". SMS-uri zboara catre familii...

Dece nu ii este frica skipperului niciodata? Dece pe vremuri capitanii se scufundau impreuna cu corabia lor? Eu cred ca raspunsul la aceasta intrebare este ca un skipper este stapanit de o frica mai mare decat frica de violenta elementelor. Si anuma de frica de a ceda, de a nu isi indeplinii misiunea lui fata de echipaj, de a-i lasa in voia marii pe cei care i-au acordat increderea si si-au pus viata in mainile lui.

Acum cativa ani la inceputul activitatii mele am avut o experienta care m-a marcat atunci oarecum. Eram pe Marea Adriatica (a doua mea croaziera) la Nord de insula Lastovo cand o furtuna de vara cu fulgere si ploaie se apropia de noi din fata. Citisem despre aceste fenomene, si doar toti am avut parte de o ploaie de vara in orasele unde locuim, si stim ca trece repede si ca nu e mare lucru. Asa ca am pregatit echipajul pentru un vant puternic la inceput (veste. centuri de siguranta), am strans velele si ne-am pregatit psihic pentru un pic de ploaie. Intentia era de a trece drept pe sub acel nor negru care venea direct spre noi.

Cand mai avea ca. o mila pana a ajunge deasupra noastra vantul s-a oprit de tot. La bord si pe mare era o liniste de mormant. In statia de radio se auzeau doar fosnetele fulgerelor indepartate. Cand a ajuns deasupra capetelor noastre norul negru au cazut primii stropi de ploaie. Cineva din echipaj a spus "acum incepe ploaia", sau mai bine zis a vrut sa spuna asta dar nu a apucat sa termine ca vantul i-a smuls cuvintele de pe buze.

Prima rafala a venit cu vreo 50-60 de noduri si a avut un efect devastator asupra noastra care eram incepatori pe atunci. Sentimentul cand deodata sufla un vant rece de nu mai poti respira normal, (cine vrea sa simta sa scoata capul pe geam din masina la 100 la ora vreo 90 de secunde) este de nedescris. Mai ales acel zgomot al vantului pe apa, un fel de vuiet nemilos, ne-a impresionat profund. Geaca cu fermoar care inchisa numai jumatate in semn de lipsa de respect, s-a deschis din nou toata facand loc ploii care venea orizontal din fata sa ma ude pana la piele. Dinghiul care era legat (prost) pe punte la prova s-a ridicat ca un zmeu vreo 20 de metri in aer dupa care a cazut undeva in spatele yachtului in apa gri. Asta ne-a dat trezit pe toti din paralazia initiala in care intrasem. Intoarcerea yachtului si legatul dinghiului dupa yacht a durat doar trei minute.

Au urmat ca 30 de minute de rafale cu vant de 40 - 45 de noduri mai intai din fata dupa care s-a mutat undeva din lateral spre spate. Dinghiul vroia sa ne depaseasca.

Finalmente a iesit din nou soarele si noi ne-am pus hainele la uscat. Eu m-am urcat in varful catargului sa fac cateva poze de sus si sa consum adrenalina.

Ce este de spus ca am visat de cateva ori dupa aceea acel vant de la inceput si zgomotul acela imi suna in urechi inca ceva timp dupa aceea.

Dar a fost foarte frumos sa traim acea mica furtuna, toti ne-am considerat eroi ai marii. Urmatoarele "ploi de vara" prin care am trecut nu au mai avut acelasi farmec pentru mine, dar pentru echipaj sunt un highlight al unei croaziere daca au norocul sa traiasca asa ceva pe viu. Desigur ca nu cautam cu lumanarea momente de acest gen, dar in Croatia aceste furtuni se formeaza deobicei pe mare si pornesc spre coasta cu ca 30-40 de noduri si daca apar de dupa o insula e greu sa te feresti din calea lor.

Poate mai scrieti si voi ceva despre ceea ce va impresionat pe mare si sentimentele pe care le-ati avut.
 
Pe acest forum se discuta de toate, cum construim barci, ce barci ne plac, si cum sa facem sa ne indeplinim visul acesta de a fi cat mai mult pe un velier sau pe o barca cu motor.

Frumos povestit, mai vrem :rock:


Eram in urma cu aproape 8 ani pe un vas de croaziera (nu velier, huiduma deaia mare, plina cu octogenari bogati) si am prins noaptea o furtuna, destul de serioasa, acum din amintiri as zice ceva Bf.8 :confused:

Cert ca am cazut din pat si eu si viitoarea sotie pe vremea aceea, am vazut pe hublou valurile conturate de reflexiile luminiilor de pe vas si am urcat pe o punte deschisa. Nu puteam merge drept pe coridoare, un sentiment destul de ciudat, avand in vedere ca vasul se balansa si nu aveam un reper vizual pentru a contracara miscarea.

Binenteles, pe punte plin de curiosi si speriati :D Ca sa "dramatizeze" momentul mai mult, echipajul au aprins niste reflectoare care luminau valurile de ne ingheta sangele in noi :o

Ne-am uitat si noi spre echipaj, sa vedem cu reactioneaza ... pareau ca se distreaza de spaima noastra ... deci incercam sa fim rationali si sa ne auto-convingem ca nu e ceva grav. Usor de zis, mai greu de facut :sail:

Si-am incalecat pe-o sa ... :titanic:
 
Eu am avut o experientza dragutza. Plecasem din Atena si ne propusesem sa ajungem undeva in Turcia, ca era Pastele, de fapt eram pe 24 mai anul asta. Din Atena il luasem pe Andrei, proprietarul Alexandrei, care venise cu 6 oua vopsite si un cozonac. Eu cu Mihai veneam din Corinth, alergasem sa nu intarziem prea tare. Am intrat intr-o marina la Atena unde nu aveai loc sa arunci un ac, pana la sfarsit am reusit sa acostam. Am luat ceva mancare si pe Andrei si am iesit in mare. Am mers o bucata de vreme cu 8 noduri, ceea ce era super. Dupa ce am trecut de insula Patroklou a inceput sa sufle un pic vantul, cam 35 noduri cu rafale de peste 40, ce sa zic, taricel. Ne-am pus vestele si ne-am legat, am lasat velele si am pornit motorul sa mergem sa ne adapostim. Eu eram cu pilotul sub sprayhood si incercam sa gasesc ceva. Mihai la Timona era fleasca cu motorul la 3000 de ture si statea parca pe loc. Am decis Lavrio. Am inceput sa inaintam cu greu catre Lavrio, dupa cam 3 ore si ceva poate mai bine, cine draq se mai uita la ceas. Am ajuns in Lavrio, frumos port, era si barca lui Dan Chisu, ce bucurie sa vad o barca romaneasca acolo. Vantul batea rau de tot, noi am acostat, am cuplat barca la curent si am mers sa mancam undeva in port. Ziua urmatoare era aceeasi situatzie meteo, noi cu date de la turc am decis pe la 12 sa plecam, zis si facut, am plecat. Am iesit din port si oarecum eram protejatzi de insula Makronisi, dupa ce am dublat capul insulei, sa te tzii, am strans randa si focul la jumatate si ne deplasam cu 10 noduri, batea vantul intre 30 si 45 de nosuri, valurile erau de 6 sau 7 m. Am inceput sa ne apropiem se stramtoarea dintre insulele Andros si Tinos, afara ploua orizontal, eram fleasca totzi. Vantul era in rafale din ce in ce mai puternice. Amplecat sa las randa, fara sa ma leg, ce prostie. Stateam langa catarg, sarind pe valuri, cu o mana ma tzineam de catarg si cu una sapca de pe cap, damn, nu mai aveam o mana sa trag de randa.Imi era ca daca imi trag gluga imi zboara sapca :)Pana la urma am reusit s atrag de randa si sa imi ramana si sapca pe cap, nu am idee de ce draq am plecat nelegat. Stramtoare nu se mai apropia, la un moment dat am vazut o luminitza, am crezut ca e o barca si sa te tzii emotzii, ca venea drept spre noi.Era farul de pe Steno, mica insulitza din fatza lui Tinos. Am trecut de stramtoare si apoi sa te tzii, vantul parca turbase , valurile erau numai berbece, troznea saraca Alexandra din toate cele. Am luat decizia sa mergem in portul Castro, parea mai adapostit, deja era noaptea de Paste, de petoate localitatzile din insula se tragea cu artificii si noi saream pe valuri. Veneau valurile, intram cu prova in ele si se spargeau in sprayhood. Ce sa zic, adrenalina la maxim. Intr-un sfarsit am ajuns in Castro, un port dificil, nu va sfatuiesc sa mergetzi acolo, cu stanci submerse, cu multe barcutze acostate, noi eram crucisator, pe langa toate barcile de acolo.Dupa ce in sfarsit am amarat, am ciocnit cele 6 oaua de Paste si am mancat o felie de cozonac, am incercat sa facem dus. Dar incalzitorul instant, nu functiona.Damn, am inceput sa vedem ce se intampla,am constatat, ne sarisera toate stecherele din prize :). Am remediat rapid subiectul si am lesinat instantaneu totzi 3 :)A doua zi a mai slabit vantul si valurile si am ajuns cu bine in Cesme :)
 
Ce sa zic, adrenalina la maxim. Intr-un sfarsit am ajuns in Castro, un port dificil, nu va sfatuiesc sa mergetzi acolo, cu stanci submerse, cu multe barcutze acostate, noi eram crucisator, pe langa toate barcile de acolo.Dupa ce in sfarsit am amarat, am ciocnit cele 6 oaua de Paste si am mancat o felie de cozonac, am incercat sa facem dus. Dar incalzitorul ,am constatat, ne sarisera toate stecherele din prize . Am remediat rapid subiectul si am lesinat instantaneu totzi 3 :)A doua zi a mai slabit vantul si valurile si am ajuns cu bine in Cesme :)

e o boala nasoala rau asta.....cica nu te mai vindeci!....si nu se trateaza cu apa de mare...ci cu lut....
brava marinari !!!!
 
Rex, am facut si noi ce am putut. Dar dupa experientza aia, cugreu ma mai infioara ceva. Stiu ce se intampla, stiu ce am de facut, stiu ca ma bazez pe partenerii mei. Doamne fereste de mai rau, dar....pana la capat, fortzarea catre limite are si ea farmecul ei :)
 
Rex, am facut si noi ce am putut. Dar dupa experientza aia, cugreu ma mai infioara ceva. Stiu ce se intampla, stiu ce am de facut, stiu ca ma bazez pe partenerii mei. Doamne fereste de mai rau, dar....pana la capat, fortzarea catre limite are si ea farmecul ei :)

probabil de aici vine calmul imbatabil de care se intampla sa dati dovada in unele situatii....e in legatura cu nr. de mile marine calcate....
 
Rex e clar ca daca ai trecut printr-o situatzie, nu te mai infioara. Ca in bancul ala, si ce daca am sarit de la etajul 9, in dreptul la 2 nu imi mai e frica, ca deh , am mai sarit de la 2 :)
 

Back
Sus