Insulele Eoliene

[Smokey]

Ahoy marinari! M-am întors dintr-o tură de sailing din insulele Eoliene, încerc să scriu mai jos câteva idei care mi-ar fi fost de folos, înainte de plecare.

De ce Eoliene? Păi după 15 ani în Grecia și Croația simțeam nevoia de o schimbare, de locuri noi, experiențe noi.

Așadar, baza pentru Insulele Eoliene e Marina Portorosa, foarte frumoasă, diferită de tot ce am văzut în Grecia. Chiar în marină sunt case de vacanță (multe și pe Booking), supermarket și restaurante bineînțeles, dar și nelipsitul cafe-bar-gelaterie-pasticerie.

Prima aventură e să ajungi aici fără mașină închiriată. Fie transfer taxi (aprox 100 eur din Palermo sau Catania), fie tren + autobuz. O parte din echipaj a aterizat la Palermo și a închiriat mașină pe toată săptămâna (deși a stat în parcare), alta tot la Palermo apoi tren, iar din gară cu mașina colegilor. Noi am aterizat în Catania, autobuz până în Messina, apoi tren. Dar cum am prins un autobuz mai devreme, am luat și alt tren, tot mai devreme, dar care nu oprea chiar în halta de lângă marină, ci la 20 km. De acolo ... autostop cu un Fiat 500 cu un localnic sicilian de treabă.

​

Surpriză plăcută la check-in, totul rapid, la ora 12 puteam pleca. Dar, bineînțeles, mai un shopping, mai un gelato, cu greu am plecat pe la 4. De menționat că în Italia aparent se plătesc cearceafurile și prosoapele (20 eur / set). Fiecare comandă câte seturi dorește. Firma de charter mai avea în meniu de toate, inclusiv SUP. Pentru animale de companie taxa e de ... 180 euro.

Ieșim din marină și punem prova pe nord, către insula Vulcano, unde aveam o rezervare (zisă ”prenotatione”) la geamandură (zisă ”boa” aka buoy). De știut că în zona asta nu prea sunt locuri de ancorare, unde sunt fie e apa adâncă fie e zonă expusă, fie nu ține ancora. Peste tot unde e de stat sunt geamanduri cu taxă, iar în prețul plătit sunt incluse câteva transferuri cu RIB-ul la mal.

​

Ne chinuim la vele un pic, până ce cade vântul de după-amiază, la timp pentru un apus roșiatic pe mare. De când cu prenotatione-le la Vulcano, ne prindem repede că engleza nu ne prea ajută în Italia, așa că găsim repede translatorul echipajului, responsabil cu aranjamentele și comunicarea cu localnicii.

După ani de zile în care am cărat stația VHF portabilă, a sosit momentul să o folosesc. Înainte de a ajunge în orice marină (chiar dacă e zonă de geamanduri, tot marină îi zice) trebuie un apel pe radio pentru instrucțiuni. Bineînțeles, în limba lui Răducioiu ... come si dice

​

Ajugem pe noapte la Vulcano, după un pic de parlare italiano suntem legați frumos la două geamanduri (prova și pupa), contra doar 80 euro. Ieftin.

Uneori vine un danf de sulf de la vulcanul de vis-a-vis, dar apa e caldă (tot de la vulcan) și tot echipajul dă cep sejurului. Dar nu se poate Italia (mai ales în sud) fără pizza, așadar un comitet de inițiativă urcă în dinghi și cu google maps încercăm să nimerim portul. Cei de la marină au program de transfer doar până la 8 seara, după e la extra-cost. Dar cum noi avem lucrul nostru, ajungem după un traseu sinuos pe dig.

Comandăm o pizza la pachet, noi și încă alți 20-30 de comenzi, așa că ne putem la o așternem de hidratare profundă. În cinstea noastă probabil, o domnișoară DJ își instalează sculele peste drum de noi, în mijlocul drumului și-i dă volum și bagă un drop the beat.

​

Din cauza atmosferei de sâmbătă seara, suntem nevoiți să continuăm hidratarea și cedăm locul de așteptare la pizza celor mai înfometați. Ne despărțim cu greu de muzică și voie bună, aparent cei rămași pe barcă erau într-o stare avansată de lungit urechile de foame. Urcăm cu greu în dinghi, cu un turn de pizze calde, dar nimerim barca și fără google maps.

​

Reușim să adormim care pe unde, caniculă în toată regula, nici o adiere în atmosferă ...

 

[Smokey]

A doua zi ne trezim de nevoie cu soarele pe noi, noroc cu geamandura că putem să ne răcorim oricând. O barcă de pescari ne dă târcoale, motiv să mai facem o gaură în buget cu un chil de pește proaspăt.

​

Dar suntem în Italia și să nu uităm de ce am venit. Chemăm prin radio RIB-ul de la marină și suntem transportați rapid în oraș, unde invadăm primul bar pentru micul dejunul tradițional: capuccino cu cornetto umplut cu cremă de vanilie, sau de fistic, sau de alune și ciocolată. Sau un canolo cu cremă și espresso, sau gelato în brioșă. Sau ... fiecare după fantezia lui, cert e că facem vânzare bună acolo.

Cât savuram noi bunătățile italiene, încep să curgă feriboturile cu turiști, așa că încercăm să vedem ce-i de făcut pe insulă: vizită de o oră pe vulcanul din Vulcano cu mircrobus, shopping de diverse inutilități, închiriat mașină pentru tur de insulă, plajă cu nisip negru vulcanic, vizitat groapa de sulf...

​

Alegem nisipul negru vulcanic. E genul de lucru care fie îți place, fie nu. Mie nu mi-a plăcut, probabil m-am obișnuit să asociez plaja cu nisipul galben-alb. Negrul asta e cam sinistru, plus marea în zonă devine tot neagră, mi-am dat seama că prefer defapt azuriul-verzui deschis. Bonus: nisipul negru se încinge ca asfaltul!

Se face prea cald pentru uscat, așa că ne întoarcem înot la barcă și dezlegăm geamandurile pentru următoarea destinație: Panarea. Facem bineînțeles o prenotatione la boa și-i dăm înainte cu vele.

(Panarea cu Stromboli în fundal)
​

Ar fi de zis că, pe zi am văzut în Vulcano mai multe bărci la ancoră, undeva între zona de geamanduri și plajă. Posibil să nu fie nevoie acolo de geamandură, dar asta vine cu local-knowledge.

 

[Smokey]

Panarea
Vântul ne duce frumos către Panarea, având în permanență o priveliște spectaculoasă cu Stromboli fumegând în fundal. Teoretic în Panarea sunt locuri de ancorat, dar de la distanță se vedea cu binoclul că sunt fully-booked. Nu avem loc nici de o baie printre ele: după ce că apa e adâncă, plaja e protejată de o barieră de balize. În plus, bărcuțele cu motor de închiriat stau ancorate ca nuca în perete printre veliere și catamarane. Știți bărcuțele alea cu coviltir, cu câte o pereche de tineri la bord, ea pozând non-stop în toate pozițiile instagramabile ...

Așadar dăm pe radio, vine rapid un băiat cu RIB și negociem un loc la o geamandură cu poziție bună, protejată de valuri dar și mai retrasă, să putem face baie. Băiatul din RIB zis Virgilio, om descurcăreț de la Iași, contra unui pahar de rom (că răchie ”de la noi” nu aveam), ne leagă la cea mai bună geamandură. Cred că așa le zice la toți... Ne costă doar 120 euro, negociat de la 140 euro. Dar avem incluse trei transferuri pe uscat!

Locul la geamandură nu e chiar spectaculos, e ca pe bulevard, expus la toate valurile posibile și imposibile, plus un pic de curent. Facem o baie obligatorie, cam chinuită din cauza curentului, după care-l chemăm pe Virgil să ne ducă la mal pentru cină.

Orașul e frumos și cochet (mie mi-a adus aminte de Skopelos), nu prea aglomerat cu turiști, dar pe străzile înguste e un super-trafic de mașinuțe electrice gen golf-car, pe post de taxi. Prețurile la restaurante sunt pe măsura prețului la geamandură, unele au view la Stromboli dar servesc doar pește, altele au paste alla norma dar nu au pește, altele au numai pizza, așa că ne refugiem la locul recomandat de Virgil, cu prețuri decente, dar fără view la Stromboli. Cu ocazia asta învățăm un nou preparat tipic în zonă: caponata!

​

 

[Smokey]

The Mistral shit-show

Dimineața din Panarea începe cu bipuri pe telefon. Base-managerul de la charter mă anunță panicos că vine furtună, chiar măritul Mistral, și să mă adăpostesc imediat. Mda, într-adevăr, prognoza de pe Windy arăta mai nou vânturi de 15 noduri, total diferit de calmul pe care-l arăta cu o zi înainte. Asta e o altă noutate, prognozele nu sunt decât orientative, deși am cont Pro pe Windy cu comparație între toate modelele de prognoză.

Bun, 15 noduri nu sunt de speriat, am mâncat și 40, dar poate știe omul ceva. Noi aveam în plan să continuăm către Stromboli, încercăm chiar o rezervare dar omul de acolo zice că vine vânt puternic și că nu se poate sta. Asta de la charter tot insista să leg dinghy bine, să bag pernele în barcă, etc. Așa că facem calea întoarsă și ne plănuim să mergem către insula Salina, care era și ea în plan și care aparent avea o marină protejată (în fața marinei o zonă care pe Navionics apare cu ancorajul interzis, dar pe Navily e dată de bună).

O ultimă întâlnire cu Virgil, să-i dăm pungile de gunoi, nu rachiu cum se aștepta, ne dezlegăm de la ”cea mai bună geamandură” și după un pic de motor scot ceva velă să nu mă ia Mistralul pe nepregătite. Ieșim din raza insulei Panarea, se vedea deja negru în zare, dar vântul încă nu coopera așa cum ne așteptam. Între timp, colega de echipaj responsabilă cu limba italiană sună la marina din Salina pentru rezervare. Ete kanci, e plin dar suntem puși pe ”lista de așteptare”. Asta e o noutate pe de o parte amuzantă, pe de altă parte situația devenea oarecum tensionată.

Mai întreb base-managerul ce recomandă în zonă și zice Lipari, un pic mai jos de Salina. Sunăm la Lipari - totul plin! Mai sunăm la altă marină din Lipari, și acolo plin. Mai reiau notițele făcute, cartea pilot, Navily, dar nu găsesc nimic de încredere, și încep să cred că Mistralul asta care vine e frate cu Meltemi din Grecia și toți se ascund pe bună dreptate.

Ca să nu ne plictisim, vine și vântul mult-așteptat. În depărtare, spre vest, după Lipari și Salina se vedea o perdea cenușie de nori, dar la noi doar câțiva cumulus simpatici. Vântul urcă de la 12 noduri la 15, apoi 17, apoi 18, apoi constant 20 cu rafale de până la 25. Cu velele terțarolate barca zboară bine pe valuri, care nu sunt prea mari, neavând timp să se formeze între insule, dar o mai las un pic din când în când sub vânt să fie mai confortabil pentru echipaj.

​

În timp ce eu mă distram cu sailingul, echipajul dădea telefoane peste tot încercând să găsească un adăpost peste noapte. În ultimă instanță ne putem întoarce în Vulcano, unde mai erau locuri la geamandură. Dar, spre bucuria noastră, sună marina din Salina că au un loc pentru noi și avem onoarea de a le fi oaspeți pentru modica sumă de 276 euro. Plus apă. Plus curent. Ne șocăm un pic, ne revenim și mai sunăm o dată - pe speaker - să fim siguri că am înțeles bine suma. Dar da, aia e.

Io propun să facem sailing toată noaptea de banii ăia, dar pe măsură ce ne apropiam de insulă creșteau și rafalele de vânt, accelerate de înălțimile vulcanului, iar câteva pahare zburate și stropi de val ne reamintesc că suntem pe vânt de 25 noduri constant și parcă suma nu mai părea așa mare, o mai împărțim pe familii, punem și copii la socoteală să iasă mai puțin pe persoană, poate luăm și un credit ...

Ajungem în zona marinei și văd pe binoclu puzderie de bărci la ancoră, în fața marinei, acolo unde nu e voie conform Navionics dar e bună de ancorare conform Navily. Chem marina pe VHF, mă laud cu mult-muncitul prenotatione ... și nu. Nu se poate intra. Trebuie să așteptăm ora 15:00, că atunci începe check-in-ul. Adică aveam de frecat mistralul cam 3 ore, nu mă pot abține și-l întreb pe ragazzo ce propune să fac până atunci?! Răspun simplu: stai la ancoră!

La ancoră și mergem, greu de găsit loc, fundul foarte aleatoriu, varia de la 20 metri adâncime la 10 sau 6 în decurs de câteva secunde de plimbat la relanti. Lăsăm ancora unde mi s-a luminat calea și totul pare bine momentan. Destul de bine protejat, fără valuri, veselie pe bărcile din jur. După baia de recunoaștere fac o scufundare la ancoră, a picat în mijlocul unei livezi de alge. Nisipul de pe fund fiind tot negru e dificil de găsit un loc bun.

În timp ce luăm prânzul pe barcă tot aud pe radio același scenariu: skipperi cu limbajul radio ruginit rău, se apropie de marină cerându-și dreptul la acostare, dar li se se servește același răspuns: după ora 15:00. Așadar ancorajul se umple încet-încet, mai grav se întrepătrund catamarane cu monococi, rețetă de distracție garantată în caz de schimbare de vânt.

Bineînțeles că vântul se întețește și se rotește, ne rotim și noi și parcă nu ne rotim bine. După câteva piruete prin ancoraj, mai fac o vizită la ancoră și nu-mi place ce văd, a arat un pic prin livada de iarbă, lanțul era pe invers, nimic bun. Cu părere de rău, dau vestea că nu stăm bine și trebuie să resetăm ancora. Mai încerc de câteva ori fără satisfacție și continui să fac ture, cartografiind între timp adâncimile. Am găsit în final un loc departe de port și mai aproape de mal, dau mult lanț la apă, îngrop ancora cu motorul și după scufundarea de verificare mă întorc în sfârșit mulțumit, ancora era de data asta toată îngropată sub nisipul negru.

​

 

[Smokey]

Salina

Decidem în unanimitate că vom sta la ancoră, iar cei 276 euro vor fi investiți în scopuri mai nobile. Fac o tură cu dinghy la mal cu un grup care pleacă în vizită la o podgorie de malvasia, cu program de degustare și shopping, iar apoi o altă tură cu un alt grup care doar vrea la Aperol Spritz si gelatto...

​

Dar drumul până la pontonul orașului durează cam 10 minute, dinghy mic, consumul mare ... fac ce fac și rămân fără benzină la întoarcerea cu ultimul grup. După o experiență similară din urmă cu 3 ani, plec cu canistra în dinghi tot timpul, așa că nu mă fac chiar așa groaznic de râsul colegilor de ancoraj. Mai greu a fost să până a repornit drăcia, am făcut un pic de mușchi la tras de sfoară.

Fac un calcul în cap și-mi dă cu virgulă, ar trebui să mai cumpăr benzină să am pentru adus oamenii la barcă deseară. Găsesc pe google maps o benzinărie aproape de port și-i sun să văd dacă sunt deschiși, să nu mă plimb degeaba. Bineîntețes că ragazzo nu parla inglese și trebuie eu să-mi adun toate cunoștințele de pe vremea când mă uitam la Ambra la Non e la Rai să-i zic ce vreau. Asta tot o dă cu no-no-no vento-vento ... până la urmă mă prind că el credea că sunt vreun fier de călcat și vreau să vină cu cisterna să-mi alimenteze tancul pe mare.

Cădem la pace că vreau doar cinque litri și mă duc din nou la mal ... Râdem amândoi când ne întâlnim, băiatul plin de respect că mă screm în limba lui, îi zic și de Ambra dar nu o știe, dar mă învață sistemul de alimentare self-service care e disponibil non-stop. Informație ce mi-a fost utilă săptămâna următoare, când am vizitat zona de nord a Siciliei cu mașina.

Orașul în sine nu e invadat de turiști (după prețurile din marină ... dăăhh) în schimb e un furnicar de localnici, copii, doamne ieșite la plimbare. Mai mult n-aș ști cum să-l caracterizez, dacă n-ar fi la mare, ar putea fi orice oraș tipic din Italia. Ne decompensăm și noi la o terasă cu mese de plastic, plină de vibrație locală, unde se vinde prosecco și aperol în regim self-service, cu muzică bună.

​

Întoarcerea la barcă e la lumina frontalei, și mă felicit că am luat-o la mine just in case! La câțiva metri de noi, un alt dinghi care mergea în paralel cu noi fără lumină a intrat în plin într-un alt dinghi neluminat. S-au auzit înjurături și pleoscăituri dar s-au declarat cu toții ok.

Vântul își păstra mendrele și ne învârtea în continuare, dar de data asta am rămas în zona ancorei. Copii din echipaj organizează adhoc un program de carturi, tras la sorți cu o aplicație ... nu mai poți merge nici la baie fără o aplicație în ziua de azi. Rândul meu e dimineață, așa că profit de un somn de recuperare pe răcoarea adusă de Mistral.

Bineînțeles că tot copii au fost cei mai responsabili la carturi, au pus alarme, au tras de ceilalți sa-i aducă pe punte. Gurile rele spun că unii au dormit în post, dar nu au existat martori! Pentru siguranță, am pornit un track pe Navionics și l-am lăsat deschis lângă pernă.

​

 

[byteworks]

Altceva Smokey, a meritat statul pe-aici in tacerea apasatoare! Mersi si spor la povestit in continuare!

 

[CrocodiluDiluDilu]

Nu ma pot abtine sa nu imi exprim nerabdarea, inainte de a citi
Insulele astea imi plac maxim!

 

[CrocodiluDiluDilu]

Revin, după lectură. În iarna lui 2017 am încercat să ajungem aici plecând din Salonic cu Constantin la comandă, dar călătoria s-a lungit peste așteptări și ne-am întors din Messina. Dar am fost în insule de mai multe ori, ca turist. Într-adevăr, fiecare insulă este de fapt un con vulcanic, așa că e normal ca adâncimile lângă mal să fie mari și porturile/marinele inexistente. În Lipari sunt ceva, dar în multe insule feribotul trage la un chei de beton și asta e tot.
E greu cu sailingul și așa cum se întrevede și din povestea ta, cam piperat. Aștept cu nerăbdare continuarea poveștii și ca stimulent postez câteva imagini cu craterul sulfuros de pe Vulcano.

Există un episod cu insulele Eoli în seria „This is the sea” (caiace pe mare).

 

[Smokey]

Stromboli
Dimineața în Salina ne trezim în veselie mare, și la noi și la vecini. Ceva tineri italieni au făcut karaoke pana la 4 dimineața, după care au tras ture cu dinghy în oraș. La noi s-a făcut recensământul la carturi, cine a dormit, cine n-a putut să doarmă, dar cert e că barca era la 180 grade față de cum am lăsat-o seara.

Mi se sugerează din tribune că tura nu e completă fără Stromboli, așa că hai să mai încercăm un prenotatione acolo. De data asta obținem fără probleme o promisiune de boa, la nici mai mult nici mai puțin de 160 euro, redus de la 180 euro, că ne cunoștea de ieri. Dacă punem cu plus cei 276 euro economisiți cu statul la ancoră și scădem 180 euro, se chiamă că am făcut economie ca nevestele când fac shopping la reducere.

Părăsim acorajul fără cornetto sau canollo, ne mulțumim cu cafea la moka pe barcă și punem prova direct pe Stromboli, ocolind Panarea prin nord. Mistralul încă își păstrează din putere, așa că ridicăm imediat velele pentru întâlnirea cu faimosul vulcan, zis pe vremuri ”Farul Mediteranei”, care se vedea palid fumegând la orizont.

Pe drumul de câteva ore ne-am tot documentat despre viața, istoria și faptele de vitejie ale vulcanului, așa că la apropierea de versantul nordic am recunoscut Sciara del Fuoco, zona unde se varsă lava. Ce mă durea pe mine era zona de interdicție de pe hartă, un pătrat de aproximativ 2 mile marine.

Din păcate, vulcanul nu avea activitate prea spectaculoasă, scuipa printre dinți ceva bolovani și pufăia leneș, fără șarje de lavă cum vedeam în oțelăriile comuniste. Dar bolovanii încinși sfârâiau puternic când se prăvăleau în mare, măcar cu atât spectacol să ne alegem. Totuși, prezența la mică distanță de acest monument viu ne-a zbârlit un pic pielea pe noi. Adevărat că n-am prea respectat zona de interdicție, deși sunt patrule în zonă.

Șocant a fost că la câteva sute de metri de rampa de lavă și zgură erau case și culturii verzi. Ne-am tot gândit și întrebat de ce și cum s-au gândit oamenii ăștia să locuiască pe așa insulă capricioasă. Probabil a fost terenul ieftin ...

​

Am ocolit insula-vulcan prin nord, apoi coborând către zona din nord-est mă uitam cu binoclul după zona posibilă de acostare. Nu părea nimic liniștit, mistralul își făcea de cap liniștit pe-acolo. Dau pe radio, răspunde imediat cineva de la marină și mă îndreaptă un pic mai către colțul estic, unde e o așezare zisă San Vincenzo.

Acolo într-adevăr era un câmp de câteva geamanduri, expuse în plin vânt! Suntem conduși către una mai retrasă (dar degeaba) și după ce decartăm ”darul” ni se explică regulile zonei. Încă era perioadă de alertă, nu aveam voie cu dinghy nostru la mal - explicația oficială e că în caz de erupție se poate forma val de tsunami să ne ia barca, dar probabil avea ceva de-a face un pic și cu tariful de 20 euro transportul cu RIB-ul după ora 19:30. Urcarea pe vulcan interzisă și ea, doar pe mare. Fetele n-au auzit nimic din toate astea, toate erau cu gură căscată după numitul ”Paolo” care se tot fâstâcea și dând explicații.

Placă Paolo, jale mare, așa că ne răcorim cu o baie ”la colac”. Adică am aruncat colacul în mare, ca lumea să se poată ține de saula lui, curentul era destul de puternic și era suficient un moment de neatenție pentru o excursie adhoc la Messina. Chemăm pe Paolo pe stație, să ne ducă la mal, dar vine colegul, un tip care aducea cu ”il consigliere” Jelly din Analyze This cu de Niro.

Radem un gellato la prima dugheană de după ponton și încărcăm să găsim ceva de mâncare mai consistent. Fiind în intervalul clasic de siestă al italienilor, cam tot era închis, încă nu am reușit să ne mutăm bioritmul corespunzător. Dar se identifică repede o pizzerie deschisă cu review-uri bune pe Google, care are ca bonus și aer condiționat. Comandăm, bem, mâncăm, când pe fundal se aude ceva ce ne zgârie la timpan ... o manea nevinovată, aparent celebră după spusele copiilor. Patronul avea soția româncă și s-a gândit să ne facă o bucurie. Noi îi mulțumim și-l rugăm să o bage pe aia cu Bocelli sau măcar pe Giana Nannini, el ne înșiruie toate cuvintele românești pe care le știe, primim și vin local desert Malvasia - aduce cu Lacrima lui Ovidiu oarecum.

Mai o plimbare pe străduțele înguste, mai un shopping să susținem economia locală, apoi cer din nou pe radio RIB-ul să ne ducă înapoi. Paolo nu se lasă văzut nici de data asta, numitul Jelly își face sec datoria și ne debarcă pe valuri, cu greu, pe barcă. Legănați de ultimele puteri ale mistralului, admirăm în tăcere asfințitul în spatele vulcanului fumegând. Seara a continuat conexiunea cu măreția naturii, am tras coviltirul de pe cockpit și am petrecut seara sub Calea Lactee, identificând stelele și constelațiile cu ajutorul unor aplicații de pe telefoane. Vulcanul a continuat însă să bubuie, exista și opțiunea să legăm dinghy la geamandură (să ”țină locul”) și să navigăm un pic către versantul nordic, unde pe seară se poate observa și lavă - dar s-a decis că suntem ok așa.

​

 

[Smokey]

Lipari
Dimineața începe cu apelul pe radio, vrem la mal la cafea. Unda de șoc se apropie de noi, e chiar Paolo în RIB, vine să ne ia. Fetele mai trag o dungă la ruj și până la mal se fac multe poze, se schimbă conturi de Instagram, chestii de actualitate.

Dugheana la care am mâncat gellato bun ieri are și o terasă, iar aparent fac cel mai bun și mai moale și mai aromat cornetto cu cremă de vanilie din insule. Nu ne ridicăm de la masă decât după ce-am încercat toate produsele, inclusiv gellato în brioșă, canolli cu pistachio, asezonate cu un cappuccino perfect. Acum deja era greu de mișcat, urcăm totuși până la biserica din deal, admirăm peisajul, dar căldura ne pune pe fugă, așadar ne întoarcem la barcă ... fără Paolo.

Nu pot să nu observ cinci bărci ancorate frumos în fața digului din oraș, nemișcate de vânt și val, zona fiind deja protejată de vulcan. Întreb pe Jelly dacă e voie să ancorezi acolo, fiind în zona de ferry. Îmi zice sec că nu e voie. Probabil o afacere locală, paza de coastă care patrula în zonă nu părea deranjată.

Următoare destinație: Lipari. Teoretic aici puteam ancora, dar după atâtea nopți zdruncinate vroiam cu toții o noapte mai liniștită, acces direct pe uscat. Când am auzit că în marină se dă duș cu apă caldă din belșug, toaletă normală fără pompă, mai primim apă și curent, prețul de 180 euro părea chilipir.

Urmele mistralului și briza de prânz de poartă din nou pe lângă Panarea către Lipari. La apropierea de insulă vântul chiar s-a întețit un pic, probabil efectul versantului, de la o medie de 18 noduri cât era în larg la 20-25 în apropiere. Dar imediat lângă marină era calm și bine (prea calm, parcă un pic de briză mergea pentru răcoreală). Urmez protocolul, apel radio, aștept RIB-ul pentru ”follow me”, nu am ocazia să-mi exersez prima acostare la ponton, omul cu RIB-ul mă împinge el la locul meu fără drept de apel.

Marina e mică dacă compar cu Croația (cel puțin în amintirile de acum 10 ani), dar are duș, toaletă, curent și apă la discreție. Interesant pentru o insulă fără surse naturale de apă. În plus, asigură transfer în și din oraș cu microbuzul, la fiecare 30 minute.

Orașul Lipari e capitala insulelor și asta se vede. Străzi cochete, magazine, restaurante, piețe frumoase și bineînțeles, catedrala Sf. Bartholomeu care tronează deasupra portului. Cu greu ne putem decide unde să poposim pentru cină, mai ales că suntem 10 și e greu de găsit loc. Dar găsim o tratorria cu o patronă simpatică care ne face loc și încercăm din nou ”de toate”. Un gurmand cred că nu s-ar plictisi în Sicilia...

​

 

[CrocodiluDiluDilu]

Faină povestea cu Paolo pe post de condiment . Continui cu activitatea de „suport” postând câteva imagini de pe Stromboli (am fost într-o iarnă, când activitatea vulcanului era redusă și am putut urca pe crater).

Plajele cu nisip negru

Sciara del Fuoco

 

[Smokey]

Mulțam Kiru ... într-adevăr, vara nu e de vizitat zona pentru drumeții, te ucide căldura imediat ce te îndepărtezi de mal. Planul inițial a fost să urcăm pe fiecare insulă pe vulcanul aferent, dar e crimă curată.

Vulcano #2
Logistica charterului ne obligă să ne apropiem încet-încet de marină, așa că renunțăm la Filicudi și Alicudi, ne hotărâm să ne petrecem ziua la baie în jurul insulei Lipari, pe modul relaxare, iar seara am rezervat din nou în Vulcano. 80 euro, for the record, ieftin ca braga.

De dimineață e coadă mare la toaleta și dușul marinei, așa că ne retragem la cafe-bar-ul de vis-a-vis, unde suntem serviți de o fată simpatică de 20 de ani, născută în România dar care trăită toată viața în Italia. Cu toate astea nu avea accent și vorbea perfect, deși noi învățasem deja cuvintele cheie pentru micul dejun.

După o mică aprovizionare, ieșim iscusit din marina îngrămădită și ne izbește imaginea maiestuoasă a unui clipper clasic (Royal Clipper), aparent face curse turistice. Dăm o tură în jurul lui să-l vedem de aproape și din toate unghiurile, apoi înconjurăm insula pe la nord, ba cu motor, ba cu vele, după cum ne-a fost norocul.

​

Am ancorat în golful din sudul insulei, unde am primit pont de la Radu (Sailingtours) că acolo e loc bun de admirat asfințitul. Dar până atunci continuăm cu baie, sărituri și un dance party ad-hoc pe punte. Când am epuizat playlistul, a preluat inițiativa o barcă vecină, apoi o barcă cu nuntași și DJ la bord. Ne-a fost greu să ne privim fetele de 16-17 ani dansând pe punte, că le știm de mici, de pe vremea când se scufundau după scoici, nu ca acum când sarea cică strică la păr.

Asfințitul e într-adevăr frumos, am 1001 poze pe grupul de WhatsApp, pun doar una de teasing, mergeți să vedeți live că merită, altfel am sta toți să vedem lumea pe Google Maps.

​

Bun, toată lumea termină cu pozele, deja mi s-a acrit de manevre față-spate să mă sincronizez cu soarele, n-a fost ușor. Am recuperat drona, aprins luminile și ne-am îndreptat către insula vecină Vulcano, unde ne așteptau amicii din prima seară să ne lege la geamandură.

Dacă ați citit prima parte, o parte din noi am avut o super experiență in Vulcano, cu DJ, party & co. Așa că i-am convins pe toți să-și caute haine curate și să vină la mal. Dar în timpul săptămânii nu-i ca sâmbătă seara, atmosfera e cam lâncezită, toți sunt pe romantism pe la terase. Alegem prost (prima alegere proastă a vacanței, au fost două) locul zis Il Covo, avea un meniu simplu dar cuprinzător pentru o seară. Comandăm diverse și ne relaxăm refăcând filmul săptămânii.

Supriza neplăcută a fost la final, când am fost serviți cu vechiul truc cu nota de comandă în loc de nota de plată și vreo 20% în plus, greu de ignorat când toți din echipaj, în afară de mine, lucrează zilnic cu cifre. Ragazzo se înfoaie la prima strigare, îi explicăm că noi am inventat șmecheriile astea și să revină cu nota corectă. În fine, plecăm cu un gust amar, dar amuzați oarecum de reacțiile fiecăruia dintre noi, explicam omului într-o romtaliană cursivă cum stă treaba cu nota de plată.

Ajunși pe barcă realizăm că suntem totuși în Sicilia, zonă controlată încă de mafie (după cum vom afla săptămâna următoare în Corleone), unde cam toate afacerile plătesc taxa de protecție ”pizzo” și speram să nu ne trezim dimineața cu trandafirul în gură pe fundul mării.

 

[Smokey]

Baia di Oliveri
Ultima zi a fost tot cu baie. Fata de la charter ne-a sfătuit să facem plinul în jur de ora 14, să nu fie coadă, apoi să mergem la Baia di Oliveri, un golf către vest la 10 minute de mers. După cele 20 de mile din Vulcano făcute când la motor când la vele, ajungem în Marina Portorosa, pustie într-adevăr, chiar a trebuit să-l chem pe radio pe ragazzo de la pompă, să-și facă apariția.

Am alimentat și ne-am îndreptat repede către goful cu pricina, zis si Marinello. Aici e o rezervație naturală și trei balize galbene marchează zona de interdicție. Ancorez în 4 metri de apă și facem ultima baie în mare de pe barcă. Locul e interesant, pe stâncă se vede o biserică impunătoare (Basilica Maria del Tindari), e și o limbă de nisip care intră adânc în mare.

​

Cam asta a fost. În concluzie ... locuri frumoase și interesante, greu de ajuns, scump de acostat la prima vedere, probabil că după câteva ture se mai găsesc și alte variante. Ca sailing e mai aerisit, nu e aglomerat deloc în general, dar locurile de ancorat sau acostat fiind puține, trebuie logistica asta cu rezervările dinainte.

Noi tot am încercat să comparăm cu Grecia, ambele sunt frumoase dar diferite, cred că insulele Eoliene e ceva ce trebuie să vezi măcar odată, apoi e genul de loc care fie îți place și te mai întorci, fie nu. În general e greu de comparat Italia cu Grecia (sau Croația sau Turcia), fiecare cu farmecul ei. Aici ne-au plăcut pasticeriile de la micul dejun, cafeaua bineînțeles, pastele alla Norma, și unora caponata sau preparatele din pește și fructe de mare. Nu ne-a plăcut programul de siestă la prânz care ne-a dat peste cap tot bioritmul. Ne-au plăcut toate băuturile specifice: Prosecco, Aperol Spritz, Limoncello, vinurile albe, frizzante sau nu, precum și atmosfera creată din jurul lor. Deși în Sicilia clădirile au un iz de diamant neșlefuit (sau de Pamela Anderson la bătrânețe, cum zicea cineva), totuși locurile sunt cochete și au un farmec aparte. E bine că sunt locuri diverse în lume, altfel ne-am plictisi.

Pentru noi a urmat o săptămână pe uscat, lângă Cefalu. În urmă cu ceva ani am vizitat zona sudică, acum vroiam să vedem și nordul Siciliei. Lumea azi e plină de reviewuri peste tot, îmi permit un top personal. Așadar, ”best of” Sicilia e Catania, apoi Taormina și Cefalu. De vizitat Siracusa și Agrigento ca repere istorice, eventual Noto și Enna pentru arhitectură, Marsala pentru cea mai veche barcă expusă în muzeu. Palermo ... nu mi-a spus nimic, după a doua gherlă cu masa am plecat repede de acolo. Pentru mine surpriza a fost Corleone, muzeul anti-mafia și poveștile reale și de actualitate, prezentate de o tânără voluntară de la liceul din oraș.

Domul din Cefalu


Muzeul anti-mafia din Corleone


Muzeul anti-mafia


Monumentul de pe autostrada Palermo-Capaci,
unde a fost asasinat Giovani Falcone,
cel care a instrumentat dosarele anti-mafia


Asasinarea lui Giovani Falcone
13 butoaie de TNT sub autostradă


Catania​

 

[CrocodiluDiluDilu]

Da, super faină tura voastră! Am urmărit-o cu interes și așteptam concluziile din final.
Concluzia mea este că nu m-aș băga la sailing în Eoliene, din cauza prețurilor. Danezii au conceptul de „hygge” ca și plăcut (ceva ce-ți aduce fericire) și una din caracteristicile hygge este să fie ieftin sau gratis (ca în câtecul Arethei Franklin: cele mai bune lucruri din lume sunt gratis), ori prețurile pentru stat la ancoră nu au cum să nu umbrească fericirea de a te afla în niște locuri atât de faine. Am fost de mai multe ori în insule în extrasezon (iarna), cu feribotul, și am stat la niște resorturi grozave, la prețuri... decente. Mi-au plăcut foarte tare locurile și dacă s-ar ivi ocazia aș mai merge fără să stau pe gânduri.
Cât despre Sicilia... altă minunăție! E clar că gloria ei a fost în trecut (e reușită comparația cu Pamela ). Înainte de a merge prima dată am citit nenumărate reviewuri despre ea, cum că ar fi ceva special, dar nimeni nu putea spune în ce constă acel ceva special. M-am convins că Sicilia e mai puțin despre obiective punctuale și mai mult despre ansamblu și atmosferă. O veche ruină superbă ca arhitectură (Piazza Armerina) nu merită drumul până la ea (sau Noto), o piață de pește la fel (piața matinală din Catania), urcarea pe vârful ce domină Cefalu poate e prea mult pentru panorama pe care o oferă, nu există cea mai frumoasă clădire sau stradă din Taormina, Erice e prea mic, Zingaro prea sălbatic, Scala dei Turchi prea înafara traseelor, catacombele din Palermo prea kitch, stâcile aciculare din jurul Lipari prea puțin ca să merite să închiriezi un yacht... și totuși, în ansamblu Sicilia e ceva ce-ți place la nebunie: zi-mi dacă n-a fost așa și pentru voi.
În final îmi întăresc spusele cu câteva imagini din Sicilia (unde am fost de cicnci ori!):

Isola Bella, Taormina

Amfiteatru, Taormina

Etna sub presiune

Cefalu

Montreale

Cu feribotul (Trapani în fundal)

Insula Favignana

Sicilia rurală

Erice

Milazzo

Lipari

Scala dei Turchi

Carciofi (la piață)

Emanații de sulf pe craterul Vulcano

Villa del Casale (Piazza Armerina)

Castellmmare del Golfo

Pasticeria

Calascibetta

Segesta

Piața de pește (Catania)
Etc, etc, etc...
​

Iulian, merci pentru jurnal, a fost foarte plăcut să te urmăresc!

​

 

[Smokey]

Așa-i cu Sicilia, e ”ceva” acolo, la fel și Napoli. Noi am fost acum ceva ani în Catania și împrejurimi iarna, totul era mult mai liniștiti și mai digerabil. Am călătorit cu autobuzele lor pe 1 euro tura și am rămas cu un sentiment de ”mai vreau”, așa cum zici, fără să pot identifica un singur motiv.

Cu sailingul peaici, mda, nu chiar ceva ce aș mai face. Aș reveni oricând ca simplu călător cu ferry, dar sailing în regim charter e nejustificabil. Poate sailing pe barca ta, în ritmul tău, fără presiune, în regim de explorator.