Literatura

byteworks

byteworks

Din "La nord de noi insine" a lui Radu Tudoran, editura Eminescu, 1979.
In portul Fredericia, Danemarca:

Am privit iahturile, legate la chei si mi s-au parut triste sub ploaia care facea
basici in apa bazinului. Le-am comparat cu masina, m-am comparat pe mine cu navigatorii,
eram in inferioritate si totusi n-am simtit nic un fel de regrete; am acest dar, sa ma
despart ferm si definitiv de ceea ce nu se poate.
Un cuter marisor, de vreo unsprezece metri, cu panzele abia coborate, intra in
port si se apropie incet cu motorul. Un barbat in trening a lasat carma si a venit
la prova, sa acosteze. N-avea cine sa-i ajute, am coborat si am prins parama; e un
gest care m-a emotionat totdeauna, dar acum nici el nu mi-a trezit regretele, ci
numai nostalgia. Tot echipajul il alcatuia barbatul, o femeie, probabil nevasta,
ramasa in cockpit, la carma, si un baiat care lega vela mare, uda de ploaie. Baiatul
sa fi avut doisprezece ani, iar parintii intre treizeci si patruzeci; poate le lipsea
o fetita.
Dupa ce-au legat panzele, au incuiat cabina, spun asa fiindca e un gest obligatoriu,
altfel nu-mi amintesc bine, n-ar fi fost exclus s-o fi lasat descuiata si atunci
mi-ar fi devenit si mai simpatici, si s-au dus sa se plimbe. In lipsa lor am putut
sa le examinez vasul, era o constructie moderna si eleganta, cu puntea de pitchpain,
suprastructurile de mahon, catargele de duraluminiu, lucrare de santier, care stiu
prea bine cat costa. Nu putea fi decat luat cu chirie, se obisnuieste, nu pareau
oameni bogati si un asemenea iaht nu-si pot ingadui sa aiba decat milionarii si poate
fanaticii care isi sacrifica toate bunurile.
Putina lume stie ca pe un asemenea vas si chiar pe unul mai mic, se pot traversa
toate marile si se poate face inconjurul pamantului. Viata intr-un spatiu atat de
ingust incat se masoara cu decimetrul, in umezeala, in lupta cu valurile care adesea
trec peste punte nu-i usoara, cere multa pricepere, cunostinte de navigatie, de radio,
de meteorologie, apoi de matelotaj, de manevrat si reparat panzele si toate avariile
posibile,cere rezistenta si forta fizica, pana la acrobatie, si bineinteles si-o
sanatate nestirbita a trupului si-a sufletului, si un curaj de wiking, iar mai presus
de toate, dragoste de mare.
Nu toata lumea trebuie sa se gandeasca atat de departe, familia sosita adineaori
nu face inconjurul pamantului, isi petrece luna de vacanta pe apa, mergand din port
in port, intr-o croaziera cumpanita, ca o excursie cu masina si nu mai primejdioasa,
dar cu satisfactii neinchipuite. Cine n-a incercat, nu crede, de aceea n-am sa mai
lungesc predica.
Click pentru a extinde...
 
Tot Radu Tudoran, "Un port la rasarit" (editura Lucman 2007), comandorul Maximov spune:

Gandeste-te sa pleci, nu sa ajungi. Ultimul port e foarte departe sau foarte aproape; nu te gandi niciodata la el. Nu calcula niciodata sosirile; nu te supara daca te lasa vantul; cand te opresti, nu lua prea mult in seama bucuriile de la uscat fiindca ele iti lungesc drumul; fii gata sa ridici panzele in orice clipa. Se poate intampla sa te prinda furtuna si sa nu mai ajungi niciodata; nu te gandi: e de ajuns ca ai plecat!
Click pentru a extinde...

Mai pe urma:

La sfarsitul lui mai, intr-una din zilele insorite care anuntau statornicirea verii pe Liman, "Miladul" fu pus pe apa. Plutind, parea neinsemnat de mic; valurile il saltau, ca pe o coaja de bostan, chinuindu-l fara mila in ancora. L-am lasat doua zile sa i se umfle bordajul, apoi, dupa ce ne-am incredintat ca nu ia apa pe nicaieri, l-am tras la chei sa-i punem catargul si velele, sa-l "armam", cum spunea, cu oarecare ceremonie, comandorul.
Catargul era din lemn de pin, lustruit, lung de aproape doisprezece metri; ma asteptam ca, odata fixat in punte, corabioara sa-si piarda echilibrul; dar cand am vazut ca se legana pe valuri cu miscari cumpanite, am inteles ca in corpul ei infundat in apa ascunde o putere mult mai mare decat ar fi putut sa se banuiasca.
Click pentru a extinde...

E vorba de Limanul Nistrului, malul odata romanesc, Cetatea Alba.
 
____Continui cu un alt citat din acelasi roman, unde inginerul povestitor, incercand sa plece in prima lui croaziera de anvergura dupa ce avusese o experienta scurta dar destul de zdrobitoare cu marea (Neagra), cauta argumente in favoarea hotararii lui, care se pare ca se clatina ca si valurile.
____Scris bine si simplu, se potriveste multora dintre noi, popor pamantean, mie cu siguranta; remarcam notat undeva ca grecii, popor navigator de milenii, cum se urca pe ferry se retrag in locuri ferite, linistite si pun capetele la somn, asa cum facem noi la un drum de noapte cu trenul de la Suceava la Bucuresti. Eu am stat pana tarziu pe puntea de sus, si am dormit tot acolo, in sacul de dormit, doar ca sa fiu mai aproape de mare in traversare.


____Cand m-am convins ca pe mare nu se vedea vantul din nicio directie si m-am vazut izolat, atat de departe de oameni, m-a strabatut o urma de neliniste, apoi una de tristete. Incepea sa-mi fie teama ca nu voi putea trai in imensitatea apei, departe de pamantul unde imi aveam radacinile omenesti, departe de semenii mei pe care nu puteam sa-i parasesc, nici sa-i reneg, chiar daca pe unii ii dispretuiam, cu altii n-aveam nimic in comun, dar populau si ei lumea. Ma gandeam ca in aceasta aventura ma atragea doar noutatea ei, frumusetea marii ca peisaj, nu ca mijloc de viata, linistea ei doar ca prilej de repaus si forta doar fiindca imi trezea indrazneala s-o infrunt. Ma amageam, nu aveam vocatia aventurii, altfel nu m-as fi uitat in urma.
Click pentru a extinde...

Asa-i ca ne cam uitam in urma, majoritatea dintre noi?
 
Hm! Nu`s ce sa spun! Mie "marile plecari", pe apa, pe uscat sau chiar sub pamant, imi trezesc spaime de toate felurile, mai cu seama in noaptea dinainte, atunci cand sunt doar cu mine insumi. Dar cand ma intalnesc cu restul prietenilor si mai ales cand actiunea incepe, prezentul le domina pe toate. Eu cred ca clipele de singuratate fabrica citate ca cel de mai sus si mi se pare relevanta in acest sens cartea lui Paul Butusina "Singur pe mare". Mai spune, ca-mi plac citatele alese de tine.
 
Din acelasi inegalabil Radu Tudoran, "Victoria neinaripata" (editura Eminescu 1985) din ciclul "Sfarsit de mileniu":

Eminescu ar fi vrut sa aiba mormantul pe malul marii; daca informatia mea nu va fi dezmintita, cand isi exprima dorinta aceasta el nu vazuse marea niciodata. Mi se pare rizibil ca unii poeti americani au evocat in versuri privighetoarea, o pasare destinata poeziei, dar care cel putin atunci nu traia in America, dovada ca inspiratia lor in aceasta privinta era numai livresca; nu la fel pot spune despre cine viseaza la mare, desi ii este necunoscuta. Marea, ocupand doua treimi din suprafata planetei, ocupa macar tot atat din sufletul oamenilor, chiar daca traiesc in mijlocul continentelor. Aceasta parere pot s-o combata geografii, dar nu poetii; iar dintre geografi, sper ca numai o parte, belferii. N-am pus piciorul pe luna, acest privilegiu l-au avut cativa oameni, numarati pe degete; si totusi, mult mi-ar place sa am mormantul in locul unde au debarcat ei prima oara, desi as prefera sa fie la antipod, pe fata nevazuta a lunii, ca sa nu-l stie nimeni.
Click pentru a extinde...
 
Inca un pasaj din acelasi volum, anul intamplarii fiind 1934:

Fapta care urmeaza mi se pare copilaroasa, dar nu la fel li s-a parut si altora, dovada ca au batut din palme. Un caporal de artilerie, de la Timisoara, lipovean dupa nume, ceea ce explica faptele, si-a facut o barca, un fel de caiac, dintr-un butoi vechi de tabla, i-a implantat si un mic catarg in fata, ca sa-i puna o flamura, si un baston la pupa, pentru pavilionul tarii. Echipat, in uniforma lui de artilerist, cu o padela in mana, caporalul a coborat pe canalul Bega, apoi pe Dunare, pana la varsarea Argesului, de unde a luat-o in sus, si a intrat pe Dambovita. Sigur ca drumul pe apa, zile de-a randul, n-a fost usor, mai ales cel impotriva curentului. Omul merita laude si artileristii din Bucuresti, care au venit sa-l intampine, merita de asemeni, dupa cum se cuvine sa fie laudati toti bucurestenii adunati la podul Mihai Voda. Insa intamplarea nu lasa nici o urma in istoria anului, de aceea am socotit-o copilaroasa; iar de povestit, am povestit-o fiind ultima care n-a facut rau nimanuia. De-aici, a inceput sa curga sange, si nu cred sa fi fost mai putin de cata apa a curs pe Dambovita.
Click pentru a extinde...
 
Din Constantin Novac, "Vara nebuna cu barci albastre", roman, editura Eminescu 1983:

Ghiul smucindu-se violent si trecandu-ne fulgeratoar pe deasupra capetelor, cat pe-aci sa ne rada crestetele; focul zbantuindu-se, incolacirile serpesti ale scotelor pe punte, cu scripetii pocniti cu furie in cheile lor de impreunare, si pravalire adanca intr-un bord, cu apa fosnind la nivelul puntii. Apoi redresare brusca, cu sangele zvacnindu-mi in tample.
- Prea repede! Ai uitat sa mai aduci echea inapoi spre dumneata dupa ce-ai impins-o pina-n... Fara sa te opresti cu prova-n vant, te expui lin, lin, cu bordul celalalt. Inca o data! Acum te-ai oprit in vant. Inc-o data! Jongleaza din carma! Jongleaza din carma! O aduci usor spre dumneata, echea, ca pe-o femeie, n-o tragi ca un hamesit, chiar daca esti. Ii soptesti , nu-i racnesti in ureche, dumneata inveti sa mergi cu ea, nu ea cu dumneata, ea stie ce sa faca, slava domnului, de cand e nascuta barca sau femeie...
Click pentru a extinde...
 
Doi ani pe mare

Pentru ca e inca iarna si serile sint lungi vreau sa va supun atentiei o carte foarte buna, este vorba de "Two Years before the Mast" de R. H. Dana Jr., tradusa si in limba romana sub titlul "Doi ani pe mare" Editura Meridiane 1984, traducere de Alfred Neagu.
Este o carte extraordinara, pentru ca e singura carte pe care am intilnit -o care descrie, in amanunt chiar, viata de zi cu zi la bordul marilor veliere de la inceputul sec. XIX. E vorba de viata echipajului, a marinarilor simpli care traiau in prova, sub teuga, "Before the Mast", si nu de calatoria vazuta de la nivelul dunetei, prin ochii unui ofiter sau pasager.
Cartea descrie cum reusea un echipaj de 12 - 15 oameni plus 3 - 4 ofiteri sa conduca o nava cu 10 - 15 vele timp de sase luni de la Boston la Monterey, in California, ocolind Capul Horn, sa stea un an sau doi in California facind comert de -a lungul coastei si apoi sa se intoarca la Boston dupa un alt voiaj de sase luni in jurul Capului Horn.
Meniul zilnic timp de citeva luni pe mare: carne sarata, pesmeti, apa si, doar cind era foarte frig, ceai. Contra scorbutului marina militara engleza folosea deja cu succes citricele (pentru care englezii erau porecliti "limeys"), totusi proprietarilor de vase din marina comerciala li se parea mai ieftin ca marinarii sa manince piure de cartofi cruzi. Ceea ce era corect, daca ar fi fost fierti s -ar fi distrus toate vitaminele. Animalele vii transportate la bord erau rezervate numai pentru masa ofiterilor.
Disciplina la bord era extrem de stricta, comandantul era un fel de semizeu si inca se folosea biciuirea ca pedeapsa pentru indisciplina la bord "desi nu asa de des ca in trecut".
Toate manevrele fixe si mobile de la bord erau din cinepa si trebuiau intretinute permanent prin ungere cu catran ca sa nu putrezeasca. Inainte de trecerea in jurul Capului Horn jumatatea superioara a catargelor era demontata si coborita pe punte si se montau velele cele mai bune. Chiar si acestea se tertarolau aproape complet sau chiar se renunta la ele si se naviga doar cu catargele goale (ce mai ramasese din ele), atit de mare era presiunea vintului in timpul marilor furtuni din zona 50 - 60 de grade latitudine sud. Dupa trecerea de zona marilor furtuni se montau la loc velele mai vechi si partea superioara a catargelor. Pentru aceste echipaje un vint de forta 7 - 8 era ceva normal, abia de la 9 in sus incepeau sa -si faca probleme.
In timpul marilor furtuni sudice trebuiau sa lucreze in arborada inghetata, la 10 - 15 m deasupra puntii, fara manusi pentru ca "trebuia sa fii absolut sigur de felul cum apuci manevrele, altfel te puteai trezi in mare si nici o operatiune de salvare nu putea fi intreprinsa pentru a te aduce inapoi la bord". De multe ori aveau nevoie de ambele miini pentru a trage de vele sau diferite manevre si atunci "trebuia sa te tii cu pleoapele" ca sa nu fii aruncat in mare. Bineinteles ca nu se folosea nici un fel de ham de siguranta.
Ca instrumente de navigatie aveau compasul (busola), sextantul, clepsidra si logul. Nava nu avea cronometru (de altfel cred ca nici un fel de ceas in acceptiunea moderna a termenului) si toata navigatia se facea prin observatii astronomice (dupa soare pentru latitudine si dupa luna pentru longitudine) si estimat intre doua observatii. Nava avea un timp propriu, marcat prin batai de clopot si masurat cu niste clepsidre cu nisip. Acest "timp al navei" era folosit pentru stabilirea carturilor. Tot o clepsidra, impreuna cu logul, era folosita pentru a masura viteza navei.
O carte care merita citita, ceea ce v -am povestit eu aici e numai ca sa va trezesc curiozitatea.
 
Ultima editare:
pelicanul a spus:
Cartea descrie cum reusea un echipaj de 12 - 15 oameni plus 3 - 4 ofiteri sa conduca o nava cu 10 - 15 vele timp de sase luni de la Boston la Monterey, in California, ocolind Capul Horn, sa stea un an sau doi in California facind comert de -a lungul coastei si apoi sa se intoarca la Boston dupa un alt voiaj de sase luni in jurul Capului Horn.
Click pentru a extinde...
Cartea asta merge perfect in combinatie cu filmul asta:
 
tare Iulian, acum o juma de ora am vazut filmul asta si ma gadeam sa-l postez pe forumurile noastre :D

Grozave vremuri, the age of sail cred ca au fost varful pentru the age of men.
 
Cateva extrase din cartea Dialogul omului cu marea de Cristian Craciunoiu si Alfred Neagu, Editura Albatros 1988:


Vechii greci obisnuiau sa spuna ca sunt trei feluri de oameni: cei vii, cei morti si cei plecati pe mare.
Click pentru a extinde...

Superstitii de pe vremea marinei cu vele:

- Sa nu omori pescarusi de vrei sa nu atragi ghinionul.
- Pisica neagra, femeia in doliu sau un popa (in negru) aduc ghinion in drumul de plecare.
- Sa intalnesti un om in uniforma, aduce noroc.
- Urarea drum bun nu se face pescarilor.
- Se va evita plecarea pe mare vineri.
- Sarea nu trebuie varsata in voiaj.
- Nu trebuie sa imprumuti sare.
- Nu se fluiera la bord, altfel cade vantul.
- Nu se sta cu spatele catre prova.
- Nu se arunca peste bord cenusa sau taciuni aprinsi.
- Vantul este atras de intinderea mandarului (franghia de rufe).
- Vantul se cumpara prin aruncarea unei monezi peste bord.
- Intotdeauna se pune la corabia noua o moneda sub catarg pentru a atrage vantul.
- Nu se poate da alt nume unei nave fara a-i schimba norocul.
Click pentru a extinde...
 
Din aceeasi carte, proverbe marinaresti culese de Apostol D. Culea:

- Intai se traseaza drumul pe harta si apoi se intinde vela.
- Nu trebuie sa inveti pestele sa inoate.
- Orice vant este potrivnic corabiei avariate.
- Sa aranjam velele dupa cum bate vantul.
- Cine doarme nu prinde peste.
- Cine navigheaza rau, acosteaza rau.
- Din marea sarata iese pestele proaspat.
- Cine nu a mers pe mare nu este superstitios.
- Unde poate merge barca, nu poate caruta.
- Pe vreme frumoasa oricine vrea sa devina marinar.
- Corabie mare, griji mari.
- La corabie mare, trebuie apa multa.
- Marinarul bun se cunoaste pe timp rau.
- Pestele bun trebuie mancat proaspat.
- Pe corabia pierduta, toti sunt piloti.
- La lacul laudat, nu te duce cu plasa mare.
- In zadar pescuiesti, daca nu ai pusa rama in undita.
- Pestii mari stau la fund.
- Corabia veche, bogatia stapanului.
- Sfarsitul corsarului este inecul.
- Du-te pe mare daca vrei sa pescuiesti bine.
- Nu judeca corabia de pe tarm.
- Vela nu prinde vant fara brevetul capitanului.
- Nu s-a mai pomenit vant fara apa si nici apa fara vant.
- Orice nava face apa: ba la prova, ba in magazii, ba in santine.
- Fiecare vas isi are santina lui.
- Oricine stie sa navige cu vant bun.
- Ori principe, ori marinar.
- Pestele se prinde de nas.
- Cine a prins un peste mai prinde si altul.
- Sanatos ca un peste.
- Nu se mananca toti pestii fripti.
- De la corsar nu se castiga decat butoaie goale.
- Cum este corabia este si marea.
- Nu trebuie sa te imbarci fara galeti.
- Cine s-a imbarcat cu diavolul trebuie sa traiasca in tovarasia lui.
- Cine se intoarce pe mare nu are dreptul sa se vaiete de dansa.
- La luna plina se risca mai mult ca la luna noua.
Click pentru a extinde...
 
Inapoi la Dialogul omului cu marea, iata niste zicatori care desi nu-mi zdruncina parerea ca romanii sunt un popor fara vocatie marina sau nautica, dovedesc ca nici in desert n-am trait:

- Omul necajit se zbate sa iasa deasupra nevoilor: se zbate ca pestele pe mal, se zbate ca pestele in mreaja.
- Acel niciodata, omul apelor l-a invaluit intr-o comparatie cu lumea inconjuratoare: cand o canta stiuca in balta, cand s-o face gaura in balta.
- Tacutul tace ca pestele.
- Unul este slab ca un tar.
- Pestele de la cap se impute.
- Numai dupa ce s-a ispravit o munca se vad rezultatele: dupa ce seaca apa se vede ce peste este pe fund.
- Pe omul lacom il momesti si cu putin, caci: cu rama mica se prinde pestele mare.
- Definitia carnului: bea apa de pe gheata.
- Cand ii merge bine cuiva: i-a venit apa la moara.
- Omul care mult vorbeste: bate apa in piua.
- Vorbele se duc, faptele raman: apa trece, pietrele raman.
- Cutare se framanta ca apa intre maluri.
- Omul nesigur, sovaielnic o scalda intre doua ape, umbla in doua luntri, cade in apa.
- Pana o sa se ispraveasca o treaba lunga are sa treaca multa apa pe garla.
- Ceva de aruncat ca netrebnic: e dat pe garla, parca-i prins de pe garla, s-a dus pe copca.
- Ceva ce nu se poate, o neghiobie: a scrie pe apa, da cu maciuca in apa, nu da cu bata in balta ca te stropesti.
- Creste repede, ca din apa.
- Un om suparat e manios Dunare, o sa-l ocarasc pana l-oi trece Dunarea.
- Face ce nu trebuie: Cara apa in Dunare, n-o sa-l spele nici Dunarea toata.
- Vorba rea a unui flecar nu intuneca meritele unui om de isprava, caci cu un gainat de cioara nu se spurca Dunarea, o sa mai curga multa apa pe Dunare pana cand ....
- Nu stii ce se ascunde in cel linistit si mocnit, dupa cum unii suparaciosi lesne se supara si lesne le trece: mai multi se tem de apa lina decat de cea tulbure, apa statatoare e des inselatoare, apa dupa ce se tulbura trebuie sa se limpezeasca, lac sa fie, ca broaste-s destule, pescuitor in apa tulbure, apa tulbure e bucuria pescarilor.
- De frumoasa ce este stau apele in loc.
- Culmea necazurilor: a trecut apa peste gheata.
- Ajuta-te singur: da din maini daca vrei sa ajungi la liman.
- Se intorc vremurile: mai curge apa pe unde a mai curs.
- A iesit deasupra nevoilor: L-a scos apa la mal.
- Prostul se ineaca la mal.
- Face pe suparatul in gluma: ma duc sa ma inec, unde o fi lacul mai sec.
- Furie dezlantuita si nestapanita: apa mare, valuri mari face, talazurile dispar odata cu vantul.
- In apa in care te scalzi, in aceea te vei ineca.
- Pentru a izbuti omul se face luntre si punte.
- E suparat de parca i s-au inecat corabiile.
 
Marea cea Mare

Va semnalez o aparitie editoriala de exceptie care va incanta cu siguranta iubitorii Marii Mediterane.

Marea cea Mare
O istorie umană a Mediteranei

de David Abulafia

O carte densa in 808 pagini, relativ scumpa dar va asigur ca masura in cazul acesteia nu este banul. Puteti citi cateva pagini la legatura de mai sus, prezentarea cartii si o recenzie. Imi permit sa citez cateva randuri din carte, ca momeala:

Aceasta carte este mai degraba o istorie a Marii Mediterane decat o istorie a tinuturilor dimprejurul ei; mai exact, este o istorie a popoarelor care au strabatut marea si au locuit aproape de tarmurile ei in porturi si pe insule.

...

"Mediterana" mea este, in mod cert, insasi intinderea marii, tarmurile si insulele ei, mai ales cetatile-port care au constituit cele mai importante puncet de plecare si de sosire pentru cei care au traversat-o.
Click pentru a extinde...

O carte perefcta pentru citit in vacanta, la mal de apa sau pe puntea unei barci!
 
Unde esti mosule?

Braconierii, lansare de carte

"Sâmbătă, 20 septembrie, ora 11,30, la Teatrul „Jean Bart”, va avea loc o altfel de lansare de carte. O premieră absolută, film de scurt metraj, sand-art, „Braconierii”, în regia Marianei Pachis, după romanul cu același nume, de Ned Orson. Vă invităm să asistați la un moment interactiv de percepție și cunoaștere a esenței cărții, apărută la Editura Polymnia. Un fragment din poveste devine act dramatic, în interpretarea actorilor Gabriela Ciolacu și Mihai Gălățan. Vorbesc despre carte conf. univ. dr. George Volceanov, prof. Gheorghe Bucur și prof. Aurelia Vasile."

Trebuia sa-l invite pe Vali, sa le talcuiasca el ce-i braconaju' si cu ce se mananca.

:)

Week-end la Tulcea » Obiectiv de Tulcea
 
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a răspunde aici.

Back
Sus