Lumea apelor

Kayakul pe care il ai este o mica ambarcatiune dar si o mica opera de arta. Vreme de pandemie, numarul celor care "iau fara sa ceara", a crescut. Se vrea doar ca povestile din Lumea apelor sa continue.
 
Piste noi

Cine ar fi crezut ca judetul Salaj ar putea avea râuri salbatice pentru caiac? Și totuși...
Un drum la Zalau m-a facut sa deschid din nou harțile Google unde am remarcat cele doua lacuri de baraj, cel de la Suplac (pe Barcau) și cel de la Vârșolț (pe Crasna). Urmarind atent cursurile celor doua râuri am descoperit ca Barcaul are un parcurs salbatic prin padure cale de câțiva kilometri înainte de varsarea în lac, iar Crasna arata bine aval de baraj. Cu acestea în minte am urcat în mașina și am facut o recunoaștere în teren. Rezultatul? Mai mult decât entuziast; pe porțiunile amintite cele doua râuri curg printre maluri împadurite, foarte placute ochiului.

P6233329m.jpg

Barcaul aval de localitatea Marca

P6233330m.jpg

Lacul de la Suplac, pe Barcau​
 
Ultima editare:
Un loc frumos

cover.jpg

După cele văzute în cursul incursiunii auto, nu mai aveam stare. Trebuia să cercetez locurile din caiac și m-am hotărât să încep cu Barcăul.
Trebuia să-mi fi dat seama că e un loc fain, după nume. Gigi Tolan îmi spunea că „suplac” vine din maghiarul „szep”, adică frumos, iar „barcău” e o barcă mai mare :)
Am ajuns pe malul lacului după prânz și am lansat caiacul printre doi pescari care n-au avut nicio obiecție. Deși vremea era frumoasă barometrul interior indica furtună, neliniștindu-mi subconștientul. N-aveam fustița caiacului și nicio haină de schimb, dar nu mi-am făcut sânge rău gândindu-mă că la o adică mă voi putea adăposti sub uriașul acoperiș al viaductului ce traversează lacul.

P6263332.jpg

Lansarea​

Știam de pe Google că gura de vărsare a Barcăului e destul de bine centrată față de lac așa că ajuns sub viaduct am luat-o în lungul lui, simțindu-mă printre stâlpii înalți ca într-o catedrală.

P6263351.jpg

„Catedrala”​

Tablierul din beton îmi întorcea chiotele sub formă de ecou, iar pilonii groși se înșirau unul după altul ca niște pereți compacți astfel că mă simțeam într-un veritabil tunel.

P6263361.jpg

Balaurul

Până să ajung în mijlocul lacului și să o iau spre presupusa gură a râului vremea s-a schimbat adeverindu-mi neliniștea interioară. Un cumulo nimbus de toată frumusețea își arunca asupra mea umbra lui de balaur, așa că am rămas la adăpostul viaductului.

P6263375.jpg

Plouă​

Înțeleaptă decizie! În câteva minute s-a pornit o ploaie zdravănă ce a albit peisajul ca o ceață. Buncărul de beton mă proteja perfect față de aversă, însă deriva de vânt mă obliga să vâslesc mereu.

P6263402.jpg

În scurtă vreme din înalt au început să se reverse adevărate cascade de care trebuia să mă țin la distanță. Situația devenise inedită.
Am stat la adăpost aproape o oră, dar n-a fost timp pierdut. Extras trup și suflet din cotidian am început să pulsez în ritmul naturii înconjurătoare. Paradoxal, clocotul din jur mă liniștea, era ca un fel de „încălzire”, de pregătire pentru ce va urma. Treptat, lumea din care veneam a dispărut din gândurile mele, înlocuită de o bucurie aproape sălbatică, fără obiect.

P6263418.jpg

După ploaie am văslit spre coada lacului încercând să localizez printre trestii gura de vărsare a râului. Soarele ce răzbătea în spoturi prin găurile căscate în nori împrumuta culorilor nuanțe și saturații demne de tablourile kitsch.

P6263462.jpg

Am pus cap compas pe un țăruș metalic cu benzi roșu/alb ce părea să jaloneze intrarea pe râu. Deja eram în zona brâurilor de trestie dincolo de care se auzea vacarmul și freamătul păsărilor de baltă: kiri-kiri-kiri, țaaa-țaaaaa, cîrrrr-cîrrrrrr.... Mi-era dor de atmosfera asta de baltă.

P6263430.jpg

Pe lângă țărușul metalic se făcea un canal prin trestii, însă nu ducea nicăieri. Am ieșit din nou la apă deschisă și m-am uitat după sălcii. „Sălciile nu cresc decât pe malul canalelor” îmi spusese un pescar din Deltă. Am luat-o spre coroanele verzi ce se vedeau peste stuf și în scurtă vreme eram pe râu...

P6263467.jpg


- VA URMA -​
 
Ultima editare:
Peisajul era comparabil cu cel din Delta Dunării. La început malurile erau joase, punctate de câte o salcie matusalemică, apoi au apărut copaci în brâuri compacte. Curentul apei era cvasinul.

P6263476.jpg

Singurul aspect negativ era apariția omniprezentelor gunoiae plutitoare, eșuate peste tot. Mizeriile astea îmi cam stricau cheful așa că mi-am spus că dacă va fi să mă implic la toamnă în campania „Let do it România”, aici voi veni să fac curățenie.

P6263473.jpg

După câteva meandre bine conturate am intrat în plină pădure. Canalele împădurite sunt cel mai adesea blocate de arbori surpați, dar nu m-a blocat nici unul. La început am mai întâlnit câte un pescar, apoi am rămas singur, singurel.

P6263508.jpg

Căutasem un râu sălbatic, împădurit până în buză și se pare că l-am găsit! Cu cât mă înfundam mai tare în masa verde eram tot mai fascinat de frumusețea locurilor.

P6263537.jpg

Ca să diversifice peisajul, într-un cot al rîului malurile s-au înălțat. Înspre exterior, acolo unde bătea apa, pantele lor surpate erau modelate și de apa de șiroire.

P6263490.jpg

Vremea se înrăutățea din nou. Mațele aerului ghiorăiau în tunete prelungi ce se suprapuneau într-un concert polifonic. Îmi era tot mai clar că va urma o nouă rundă de ploaie, dar nu-mi păsa.

P6263524.jpg

Cu cât lăsam tot mai în spate lacul, curentul apei creștea invers proporțional cu adâncimea râului. Fiind tulbure, apa nu mă lăsa să văd fundul, însă padela râcâia deseori prin prundiș. Ploaia se pornise și nici urcarea pe râu nu mai era posibilă așa că am scos caiacul la mal, l-am sprijinit la verticală de trunchiul unui copac și mi-am găsit adăpost sub el.

P6263561.jpg

Ploaia nu a ținut mult. Când darabana picăturilor și-a rărit cadența am pus din nou caiacul pe apă și am luat-o spre aval.

P6263562.jpg

Împins de curent am ajuns degrabă în lac. Soarele strălucea din nou. Am vâslit tot mai moleșit către malul unde lăsasem mașina, am încărcat caiacul și am luat-o spre casă.

P6263595.jpg

Mi-a plăcut mult atât lacul cât și râul. Din cele văzute până acum a urcat pe primul loc în top și plănuiesc să vin din nou în zilele următoare să fac o coborâre pe râu din Marca, satul cel mai apropiat din amonte, până în lac.
 
5 iunie, Ziua Învățătorului! Dacă tot am fost lăsați să sărbătorim, mi-am spus că nu voi aloca această zi pentru diversele munci din jurul casei (care oricum nu se termină niciodată), ci voi ieși pe apă cu caiacul: n-am mai fost pe apă de ceva vreme și-mi era o poftă teribilă să trag cu putere padela prin apă.

De plecat eram hotărât să plec, dar oscilam asupra destinației, neputându-mă hotărî dacă să aleg oglinda netulburată a unui lac de altitudine cu aerul lui parfumat cu rășină, sau o mlaștină de câmpie plină de viață sălbatică netulburată. Ultimele luni au fost luni de muncă, așa că-mi doream liniște, apoi am simțit că n-ar strica un pic de aventură și m-am hotărât brusc să explorez niște ape pe care nu am mai fost. Am deschis harta, am cercetat fotografiile aeriene din Google Maps și m-am decis pentru delta Barcăului.
Fiind o zi lucrătoare, din mijlocul săptămânii, am sperat că voi avea ca partener un coleg profesor, dar n-a fost să fie. Apoi mi-am adus aminte de Arthur, iubitorul de natură sălbatică, dar n-a venit nici el fiindcă avea de împărțit câteva sute de milioane (Arthur e poștaș :) ). Până la urmă am pus caiacul (Breezy) pe Puma Baghera, am băgat-o înăuntru pe Rosinante (bicicleta) și însoțit de aceste moderne necuvântătoare am plecat pe la 9 dimineața.
Mi-a luat mai mult de o oră (aproape două) până la Veszto. Fiindcă delta Barcăului e mică, m-am gândit să refac în partea a doua a turei un traseu mai vechi (https://www.proexpedition.org/off-road-nautic/), așa că am lăsat-o pe Rosinanta priponită de rastelul de biciclete a unui parc (ca să o am la întoarcere) și mi-am continuat drumul spre Szeghalom. Înainte de localitate am părăsit asfaltul și am intrat pe drumuri agricole în marele Y format de confluența Barcăului cu Crișul Repede. Bucurându-mă de garda la sol înaltă, am ajuns cam pe arătură la malul Crișului și sătul de căldură și șosele am pus repede caiacul pe apă, lansându-mă de pe mal, în stil „indian”.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_105753.jpg


Baghera cu Breezy la final de drum

Ce fain! Era și timpul! Pe la umbra sălciilor era răcoare și în plus aveam un vânt tăricel din față. Din păcate Crișul nu era prea fain (peisagistic), așa că am vâslit rapid cei 2-3 km până la confluența cu Barcăul, bucurându-mă în treacăt de câțiva nuferi galbeni.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_111344.jpg


Pe Criș

Dacă am navigat pe barcău la izvor (https://www.proexpedition.org/un-loc-frumos/) se impunea să-l văd și la vărsare și trebuie să recunosc că la confluență am rămas plăcut impresionat de peisaj. Locul era luat în stăpânire complet de către natură și promitea să rămână sălbatic cel puțin 2-3 km, cât am văzut din fotografiile aeriene că ține pădurea.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_114302.jpg


Confluența Crișului cu Barcăul

Am urcat Barcăul cu teamă: cu teama că după fiecare cot pădurea se va termina și odată cu ea și masa aceea vegetală densă, umbroasă, plină de ciripituri. La un moment dat am trecut silențios pe lângă o căprioară culcușită chiar pe mal, cu spatele la apă, de unde nu simțea că ar veni vreo primejdie. Abia când am ajuns în dreptul ei m-a simțit și s-a ridicat brusc în picioare, dar n-a fugit: am alunecat eu mai departe, împins de padelă.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_120321.jpg


Prin pădure


Prin pădure

Tot ce e bun (și ce e rău) are un sfârșit, așa că după aproape o oră s-a luminat brusc și am pătruns într-un spațiu lacustru în care malurile până acum împădurite lăsau loc trestiilor. Ciripiturile păsărilor s-au schimbat și cu un zâmbet de bucurie am regăsit trilurile păsărilor de baltă: chiri-chiri-chiri!
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_123117.jpg


La lumină

Am văzut o lebădă. Era ceva dubios cu ea. De obicei lebedele sunt serene, grațioase, aproape statice, dar asta stătea cumva ghem și patrula ca ursul din Volo (Un urs la zoo din Volo/ Se plimbă în coace și-n colo/ Și când nu-i mai place/ Se plimbă în colo și-n coace). Stătea cu aripile semideschise, cumva înfoiată și înota nervos, ostentativ, ca o navă de război. M-am uitat dacă nu are puișori cenușii prin preajmă, dar n-am văzut. Am lopătat mai departe ca s-o liniștesc, dar s-a pornit după mine, ca și cum ar fi vrut să mă gonească. Aveam viteză mai mare și am lăsat-o în urmă, dar la un moment dat am auzit puternicele bătăi din aripi ce preced decolarea greoaie și am întors capul alarmat: asta chiar vrea să mă atace din aer? La cât de mare e o lebădă, nu-mi părea prea bine și mă pregăteam să mă apăr cu padela, dar ceva s-a petrecut în capul lebedei și s-a potolit.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_123548.jpg


Lebăda nebună


Am epuizat zona lacustră și când am ajuns din nou la râu am abandonat: de aici înainte curgea drept, ca tras cu rigla, printre două ziduri de trestie: banal. Am găsit un culoar către malul din pământ ferm și am ieșit: prima parte a programului nautic a luat sfârșit!
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_124840.jpg


Am pitit caiacul în tufe, am revenit la mașină pe dig, apoi cu mașina la caiac (tot pe dig fiindcă drumul pe dig era incomparabil mai bun ca pe câmp), am încărcat totul și m-am mutat dincolo de Criș, pe brațul mort pe care făcusem offroad nautic în urmă cu vreo 8 ani.

-VA URMA -
 
Continuare...

Până acum lucrurile merseseră foarte bine și speram să continue tot așa. În parcul în care-o lăsasem pe Rosinante mi-a spus cineva că nu se poate veni pe râu dinspre Szeghalom, dar aici canalul arăta foarte fain și m-am gândit să mă pun pe apă și să mă întorc, dacă chiar nu se va putea trece din cauza vegetației.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_143504.jpg


Plouă

O scurtă răpăială de vară m-a făcut să caut protecția crengilor, apoi am pornit voinicește „la drum”. Până la bicicletă aveam vreo 10km pe firul apei, ceea ce însemna cam două ore de vâslit. Dacă Barcăul mi s-a părut sălbatic, pe brațul ăsta de apă mă simțeam ca-n junglă.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_143819.jpg


Pluteam pe o supă organică cu gândul la un citat dintr-o carte a lui Jean Bart:
„… uneori doctorul ramânea în contemplare. Peisagiile de baltã, viata bogatã si misterioasã care se zbate în umezeala asta îmi evocã vârsta primelor epoci, începuturile vietii pe Pãmânt, enigma nepãtrunsa a creatiunii. Când pentru întâia oarã m-am gãsit singur în pustietatea bălții în mijlocul acestor naturi solemne si primitive în care nu se simte nicio suflare omenească, mi se pãrea cã intru deodatã într-o lume aparte, într-o lume rămasă printr-o vraja în starea zămislirii, un colț de pamânt peste care pluteste încă tainicul parfum biblic din vechea povestire a facerii lumii în cele sase zile…”
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_145508.jpg


Toate ca toate, dar în față mi-a apărut un pod dărăpănat, cu parapetul ruginit, ridicat cu mai puțin de un metru peste firul apei. Am trecut pe sub el fără probleme și am sulițat cu etrava o cortină de trestie dincolo de care m-am trezit într-o lume verde, verde: fiecare milimetru pătrat de luciu de apă era acoperit de bănuței mici vegetali ce împrumutau peisajului aerul unui teren de golf întreținut impecabil.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_153708.jpg


Apa a devenit vâscoasă și frecarea cu miliardele de organisme vegetale mă supuneau la eforturi considerabile. Începeam să înțeleg de ce spunea omul din parc că nu se poate veni pe râu, dar totuși înaintam așa că nu am abandonat. Și bine am făcut! După câteva sute de metri vegetația plutitoare a început să se subțieze, apoi a dispărut!
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_145923.jpg


Apoi a revenit.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_153656.jpg


Și tot așa. După fiecare cordon de stuf apa se umplea de vegetație, apoi se limpezea și o luam de la capăt. Deocamdată mergea. Din când consultam GPS-ul și când am trecut de jumătatea drumului mi-am spus că nu e cale de întoarcere, că voi răzbi prin stuf până la capăt. Era deja ora 17 și calculam că pe la 20 voi fi acasă, când înaintarea a devenit tot mai grea: în urmă cu câțiva ani s-a defrișat malul drept și lumina a favorizat creșterea stufului ce a ajuns să invadeze întreaga albie. Intram cu caiacul printre trestii și nemaiputând padela mă trăgeam cu mâinile de ele, dar trebuia să merg în linie dreaptă căci nu puteam schimba direcția și uneori șenalul unduia, ceea ce-mi dădea de furcă. La un moment dat n-am mai putut răzbi. Am dat înapoi și am consultat harta: paralel cu malul aveam un drum de pământ. Am ieșit cumva dintre trestii și am ajuns la uscat, dar aici altă dandana: pădurea era o încâlcitură de crengi picate una peste alta, ca un zid de cactuși. Am zărit drumul la 10-20 de metri dincolo de zidul vegetal și trăgând caiacul după mine am reușit să mă strecor până la el. Scăpasem din strânsoarea junglei, însă acum trebuia să car caiacul pe umeri. Am mers așa până mi-a amorțit carnea, apoi am răzbit înapoi la apă și am reînceput calvarul trestiilor.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_155227.jpg


Locuitorii junglei acvatice

Pe uscat îmi păruse mai ușor pe apă, iar acum vroiam din nou la uscat. Frunzele trestiilor taie ca briciul și clătinarea lor scutură din înalt o sumedenie de gâze ce odată ajunse pe gât, pe față sau pe spate încep să umble, să te gâdile, să te înțepe. Gata! Hooooo! Doar că zidul de trestii ascundeau pământul uscat: nu puteam să ies la mal. Înebunit, rumegam în minte dilema șahistului: nu poți câștiga, nu poți obține remiză, nu poți abandona! Dacă m-ar fi pus cineva să fac ceea ce făceam, cred că aș fi urlat, dar fiindcă nu exista acel cineva, am făcut economie de sunete și m-am întors până ce am zărit malul, am mai răzbătul o dată prin crengi și ajuns la drum mi-am jurat că nu mă mai întorc pe apă. Am consultat din nou harta și am văzut că în mai puțin de 400 de metri aveam un drum pe care puteam veni cu mașina. Am săltat caiacul pe umăr și am pornit-o într-acolo. Am pitit caiacul la marginea drumului și fiindcă mai aveam 2-3km până la bicicletă, am luat-o la fugă.
Picioarele mi-erau odihnite, așa că nu m-am oprit. În scurt timp călăream pe Rosinante în sens invers, spre Baghera și am descoperit că e minunată combinația de caiac cu bicicletă.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20240605_180631.jpg


Odată ce am ajuns la mașină, aventura a luat sfârșit. O dulce durere mă încerca prin toate oasele așa că am regăsit cu plăcere confortul habitaclului și senzația relaxantă a obținerii vitezei la o simplă apăsare de pedală. De aici mai aveam să recuperez caiacul, apoi încă o oră și ceva până acasă. O vreme n-am pornit muzica căci debordam interior de greieri și ciripituri...
 

Back
Sus