5 iunie, Ziua Învățătorului! Dacă tot am fost lăsați să sărbătorim, mi-am spus că nu voi aloca această zi pentru diversele munci din jurul casei (care oricum nu se termină niciodată), ci voi ieși pe apă cu caiacul: n-am mai fost pe apă de ceva vreme și-mi era o poftă teribilă să trag cu putere padela prin apă.
De plecat eram hotărât să plec, dar oscilam asupra destinației, neputându-mă hotărî dacă să aleg oglinda netulburată a unui lac de altitudine cu aerul lui parfumat cu rășină, sau o mlaștină de câmpie plină de viață sălbatică netulburată. Ultimele luni au fost luni de muncă, așa că-mi doream liniște, apoi am simțit că n-ar strica un pic de aventură și m-am hotărât brusc să explorez niște ape pe care nu am mai fost. Am deschis harta, am cercetat fotografiile aeriene din Google Maps și m-am decis pentru delta Barcăului.
Fiind o zi lucrătoare, din mijlocul săptămânii, am sperat că voi avea ca partener un coleg profesor, dar n-a fost să fie. Apoi mi-am adus aminte de Arthur, iubitorul de natură sălbatică, dar n-a venit nici el fiindcă avea de împărțit câteva sute de milioane (Arthur e poștaș
). Până la urmă am pus caiacul (Breezy) pe Puma Baghera, am băgat-o înăuntru pe Rosinante (bicicleta) și însoțit de aceste moderne necuvântătoare am plecat pe la 9 dimineața.
Mi-a luat mai mult de o oră (aproape două) până la Veszto. Fiindcă delta Barcăului e mică, m-am gândit să refac în partea a doua a turei un traseu mai vechi (
https://www.proexpedition.org/off-road-nautic/), așa că am lăsat-o pe Rosinanta priponită de rastelul de biciclete a unui parc (ca să o am la întoarcere) și mi-am continuat drumul spre Szeghalom. Înainte de localitate am părăsit asfaltul și am intrat pe drumuri agricole în marele Y format de confluența Barcăului cu Crișul Repede. Bucurându-mă de garda la sol înaltă, am ajuns cam pe arătură la malul Crișului și sătul de căldură și șosele am pus repede caiacul pe apă, lansându-mă de pe mal, în stil „indian”.
Baghera cu Breezy la final de drum
Ce fain! Era și timpul! Pe la umbra sălciilor era răcoare și în plus aveam un vânt tăricel din față. Din păcate Crișul nu era prea fain (peisagistic), așa că am vâslit rapid cei 2-3 km până la confluența cu Barcăul, bucurându-mă în treacăt de câțiva nuferi galbeni.
Pe Criș
Dacă am navigat pe barcău la izvor (
https://www.proexpedition.org/un-loc-frumos/) se impunea să-l văd și la vărsare și trebuie să recunosc că la confluență am rămas plăcut impresionat de peisaj. Locul era luat în stăpânire complet de către natură și promitea să rămână sălbatic cel puțin 2-3 km, cât am văzut din fotografiile aeriene că ține pădurea.
Confluența Crișului cu Barcăul
Am urcat Barcăul cu teamă: cu teama că după fiecare cot pădurea se va termina și odată cu ea și masa aceea vegetală densă, umbroasă, plină de ciripituri. La un moment dat am trecut silențios pe lângă o căprioară culcușită chiar pe mal, cu spatele la apă, de unde nu simțea că ar veni vreo primejdie. Abia când am ajuns în dreptul ei m-a simțit și s-a ridicat brusc în picioare, dar n-a fugit: am alunecat eu mai departe, împins de padelă.
Prin pădure
Tot ce e bun (și ce e rău) are un sfârșit, așa că după aproape o oră s-a luminat brusc și am pătruns într-un spațiu lacustru în care malurile până acum împădurite lăsau loc trestiilor. Ciripiturile păsărilor s-au schimbat și cu un zâmbet de bucurie am regăsit trilurile păsărilor de baltă: chiri-chiri-chiri!
La lumină
Am văzut o lebădă. Era ceva dubios cu ea. De obicei lebedele sunt serene, grațioase, aproape statice, dar asta stătea cumva ghem și patrula ca ursul din Volo (Un urs la zoo din Volo/ Se plimbă în coace și-n colo/ Și când nu-i mai place/ Se plimbă în colo și-n coace). Stătea cu aripile semideschise, cumva înfoiată și înota nervos, ostentativ, ca o navă de război. M-am uitat dacă nu are puișori cenușii prin preajmă, dar n-am văzut. Am lopătat mai departe ca s-o liniștesc, dar s-a pornit după mine, ca și cum ar fi vrut să mă gonească. Aveam viteză mai mare și am lăsat-o în urmă, dar la un moment dat am auzit puternicele bătăi din aripi ce preced decolarea greoaie și am întors capul alarmat: asta chiar vrea să mă atace din aer? La cât de mare e o lebădă, nu-mi părea prea bine și mă pregăteam să mă apăr cu padela, dar ceva s-a petrecut în capul lebedei și s-a potolit.
Am epuizat zona lacustră și când am ajuns din nou la râu am abandonat: de aici înainte curgea drept, ca tras cu rigla, printre două ziduri de trestie: banal. Am găsit un culoar către malul din pământ ferm și am ieșit: prima parte a programului nautic a luat sfârșit!
Am pitit caiacul în tufe, am revenit la mașină pe dig, apoi cu mașina la caiac (tot pe dig fiindcă drumul pe dig era incomparabil mai bun ca pe câmp), am încărcat totul și m-am mutat dincolo de Criș, pe brațul mort pe care făcusem offroad nautic în urmă cu vreo 8 ani.
-VA URMA -
Sunt faine metodele tale, dar pentru turele mele in salbaticie nu cred ca e cazul sa investesc 
