Arthur este poştaş, iar în timpul liber, un pasionat ornitolog şi în general un mare iubitor de natură. Îmi amintesc prima vizită la el acasă, pe strada Aviatorilor nr. 7, unde mi-a deschis uşa din scânduri invitându-mă să-l urmez prin tunelul de vegetaţie parcă fasonat cu maceta, până în luminişul din faţa casei, unde zburătăceau câteva găini, doar de decor, căci Arthur n-avea inimă să le pârpălească în tigaie. De n-ar fi fost zgomotele oraşului, pe care zidul dens de vegetaţie nu reuşea să le oprească, m-aş fi putut crede un naufragiat pe o insulă neştiută de om ... dar asta a fost demult. Zilele trecute m-am întâlnit cu Arthur în oraş şi din vorbă în vorbă, povestindu-i de noul caiac pentru care eram în căutare de itinerarii, am aflat de la el despre un râu ce putea fi interesant, printre ultimele sălbatice de la noi, cu nuferi şi sălcii boltite de la un mal la altul. Sumara descriere a fost deajuns pentru a mă stârnii să programez pe loc o ieşire, însă vremea habar n-avea de planurile mele şi în acel weekend ne înecă moralul cu o ploaie mirosind a toamnă timpurie. Sezonul caiacelor părea să se fi terminat dar imaginea râului sălbatic nu-mi dădea pace şi într-o dupăamiază, profitând de vizita lui Mike, vechiul meu coechipier de pe Kursk, am fugit de la servici, am pus caiacele pe Baghera şi am luat direcţia Teuzului.
O investigaţie pe Google Earth mi-a dezvăluit imaginea unui râu de câmpie, dantelat în zeci de meandre, pe alocuri deversând pe câmp în mlaştini neregulate. Mi-era clar că energia de relief era cvasinulă, ceea ce ne dădea speranţe că ne vom putea mişca cu caiacele atât în amonte cât şi în aval, sau cu alte cuvinte, că ne puteam întoarce cu propriile forţe la maşină. Am văzut Teuzul de pe podul dinaintea localităţii Şepreuş şi da, era chiar mai mult decât îmi imaginasem!
Am parcat imediat iar caiacele, ca doi ogari asmuţiţi asupra vânatului, au început să amuşine cu etravele nervoase în dreapta şi-n stânga, începând de sub pod, într-un fel de lac acoperit cu nuferi galbeni şi bordat de trestii şi sălcii.
Ne părea rău să tăvălim nuferii dar altă soluţie nu aveam şi după ce am explorat lacul am ochit locul de deversare a râului şi am luat-o în amonte pe canalul îngust.
Ceea ce acasă mi s-a părut fantastic se întorcea acum împotriva noastră şi astfel, sălciile boltite de la un mal la altul, combinate cu crengile aduse la viitură, se transformară în veritabile baraje pe care trebuia să le distrugem în încercarea de a înainta, apoi, uneori trebuia să ridicăm ramuri bogate muiate în unda tulbure a Teuzului şi să trecem pe sub ele, cu riscul de a ne nămoli hainele. În scurtă vreme ne-am transformat padelele în macete şi astfel am pătruns în lumea misterioasă şi tăcută, ascunsă de ochii muritorilor de ziduri compacte de vegetaţie ce borda malurile. Uneori târam burţile caiacelor pe adevărate covoare din frunze de nuferi, altă dată îngropam padelele într-un strat gros de plante plutitoare ce formau un fel de plauri iar altă dată ne trecuram prin defileele dintre rădăcinile golaşe ale unor specii autohtone de mangrove. Era mai mult decât am sperat şi chiar de aceea, sălbăticia extremă ne dădea de furcă obligându-ne să abandonăm mai repede decât am fi vrut.
Ne-am reântors acasă odată cu înserarea, cu regretul că n-am apucat să explorăm şi alte porţiuni ale râului. Un lucru însă era sigur: la Teuz vom reveni!
O investigaţie pe Google Earth mi-a dezvăluit imaginea unui râu de câmpie, dantelat în zeci de meandre, pe alocuri deversând pe câmp în mlaştini neregulate. Mi-era clar că energia de relief era cvasinulă, ceea ce ne dădea speranţe că ne vom putea mişca cu caiacele atât în amonte cât şi în aval, sau cu alte cuvinte, că ne puteam întoarce cu propriile forţe la maşină. Am văzut Teuzul de pe podul dinaintea localităţii Şepreuş şi da, era chiar mai mult decât îmi imaginasem!
Am parcat imediat iar caiacele, ca doi ogari asmuţiţi asupra vânatului, au început să amuşine cu etravele nervoase în dreapta şi-n stânga, începând de sub pod, într-un fel de lac acoperit cu nuferi galbeni şi bordat de trestii şi sălcii.
Ne părea rău să tăvălim nuferii dar altă soluţie nu aveam şi după ce am explorat lacul am ochit locul de deversare a râului şi am luat-o în amonte pe canalul îngust.
Ultima editare:
