În septembrie 1999 am încheiat coborîrea pe Mureş cu pluta Caimanu Manu Manu “fundarisind ancora” într-un mic golf alături de o luntre artizanală. Ambarcaţia părea destul de hidrodinamică, în plus extrem de simplă aşa că în toamna anului 2001 cuprins de febra marilor plecări am construit împreună cu Mike ceva asemănător dar demontabil, în maniera deja consacrată: schelet din lemn acoperit cu folie din PVC. Ambarcaţia avea 5m lungime, 1m lăţime şi trebuia să ducă 4 persoane cu bagajul lor. Într-o duminică de noiembrie luntrea a ajuns pe unda Crişului Repede: zeci de gheizere minuscule inundau santina prin locul prin care trecuse acul. Era foarte clar că ambarcaţia avea apucături de submarin, aşa că am botezat-o cu un nume potrivit: KURSK.
*
August 2002. Suntem în tren, eu cu Mike în compartiment, Kursk, uriaş, în WC-ul din capătul vagonului. Din cînd în cînd, la vreo oprire, mergem să-l vedem. La 6 dimineaţa ne trezeşte zdrăngănitul podului de peste Dunăre, apoi cădem din nou pradă somnului şi cînd deschid ochii văd pe geam arcadele podului de la Medgidia unde trebuie să schimbăm trenul. Aburii somnului dispar instantaneu, îl zgîlţîi pe Mike şi cu rucsacul în spate fug la capătul vagonului unde uşa de la WC e blocată pe dinăuntru. Bat cu hotărîre şi cînd se deschide un tînăr livid îşi cere scuze precipitat. Îl ignor, mă opintesc la coletul în care zace Kursk şi în următoarele clipe sînt pe peron cu tot calabalîcul. Coboară şi Mike încă somnoros, apoi trenul pleacă în scurt timp. N-avem timp să ne bucurăm: personalul de Tulcea nu ne-a aşteptat.
*
Împreună cu Cosmi, Magda, Mike, Corina, Traian şi Coco cobor în Murighiol dintr-un autobuz prăfuit. În sfîrşit sîntem în Deltă, acolo unde drumurile se înfundă în regatul bărcilor, a vapoarelor şi a şalupelor. Un localnic priveşte uluit grămada de rucsaci lîngă care tronează Kursk.
-Băieţi, ăsta nu mai e concediu. Chiar vreţi să căraţi totul cu voi? Trebuie că sînteţi nişte birocraţi, sau măcar studenţi …
Sub privirile avide Kursk îşi intră în formă pe marginea unui canal ce promite să ne scoată la Dunăre. Fiecare şurub, fiecare leţ adaugă ceva formei, derulînd rapid filmul înregistrat toamna trecută în livada de pruni unde măcinat de proiecte şi gînduri de călătorie, construiam scheletul punîndu-mi aceeaşi întrebare la care încă nu am răspuns: va putea Kursk să dea piept cu fluviul?
Împreună cu Mike ies pe canal “în probe”. Încă nu avem “banchetele” din saci umpluţi cu PET-uri aşa că vîslitul incomod de pe fundul bărcii îi dă lui Kursk un aer stîngaci. Luăm apă ceea ce dovedeşte că benzile din poliplan lipite termic peste cusături nu sînt destul de eficiente, dar situaţia pare totuşi sub control, aşa că îmbarcăm o parte din rucsaci şi ne desprindem de mal cu destinaţia ponton Murighiol, unde urmează să ne întîlnim cu restul grupului, ce se deplasează pe dig.
Ieşim pe canal. De pe un ponton doi bărbaţi ce par să fi trăit toată viaţa pe fluviu se ridică în capul oaselor să ne vadă mai bine.
-Cu “chestia” aia vreţi să ieşiţi pe Dunăre?
Schimb rapid o privire cu Mike. Va să zică, în faţa Dunării Kursk e doar un biet şoricel, o “chestie”. Ricoşez:
-Mergem doar pînă la ponton.
Îmi vin în minte avertismentele tuturor prietenilor ce au văzut “bărci serioase” întoarse de siajul şalupelor. Deocamdată ne bucurăm de sălcii şi de canalul serafic, strigîndu-le din cînd în cînd celor de pe dig:
-Vă rog, mergeţi mai încet.
Kursk trage tribord şi pun asta pe seama canarisirii. De după un cot apare o barcă cu motor ce vine spre noi fără a avea cea mai vagă intenţie de a reduce motorul.
-Mike, pune-o pe val!
Acum e momentul adevărului. Ne răsturnăm? Vom fi ridicoli? Valurile siajului mătură malul violent, apropiindu-se de noi. Un plescăit pe prelată anunţă impactul: molatec “chestia” se mulează pe val atenuînd şocul pînă la dispariţie. Ura! Bărcuţa noastră elastică se pleacă în faţa valurilor, dezarmîndu-le. Îmi vin în minte Brendan, Ra şi plutele noastre din PET-uri, construcţii elastice, cu o infinită stabilitate. “Chestia” redevine Kursk. Încep să sper la o călătorie dincolo de ponton.
Malurile împădurite cu sălcii găzduiesc corturi şi pescari. În faţă apare braţul Sf. Gheorghe, uriaş. Bărci cu motor de toate mărimile, şalupe şi mici vapoare îşi amestecă siajele congestionînd suprafaţa fluviului. Luaţi în primire de curent, coborîm cu mare viteză. De pe mal suntem strigaţi:
-Hei! Tu trebuie să fii Kiru şi atunci el e Mike!
-?!!!
Mă uit mai bine dar în ciuda dioptriilor, tipul nu pare o figură cunoscută. Schimbăm cîteva amabilităţi pînă ce distanţa se măreşte.
-De unde ne ştie ăsta?
-Precis e un aranjament de-a lui Traian în drum spre ponton.
În scurtă vreme ne zărim prietenii într-un zăvoi şi acostăm lîngă ei. Trasul la rame pe canal n-a fost lesne dar pe Dunăre în jos a mers prea bine pentru a rămîne indiferent. În ciuda tuturor avertismentelor aş încerca o coborîre pînă la Sf. Gheorghe, pînă unde sînt 63 de km. Acum e clar că nu pot lua cu mine mai mult de 2 coechipieri cu tot cu bagaje. Cosmi şi Mike?
Întindem corturile apoi împreună cu Cosmi plec înapoi la Murighiol pentru aprovizionare. Digul e plin de PET-uri aşa că nu va fi greu să ne încropim “banchetele”.
Seara facem foc şi mîncăm o delicioasă ciulama de ciuperci. Traian e atins la dinţi dar găseşte în Mike un aliat tradiţional ce-l găzduieşte pe Kursk pînă-i mai trece Corinei supărarea. Urmăresc amuzat replicile pline de umor ale lui Mike, pînă cînd somnul mă eliberează de grijile zilei de mîine.
- VA URMA -
*
August 2002. Suntem în tren, eu cu Mike în compartiment, Kursk, uriaş, în WC-ul din capătul vagonului. Din cînd în cînd, la vreo oprire, mergem să-l vedem. La 6 dimineaţa ne trezeşte zdrăngănitul podului de peste Dunăre, apoi cădem din nou pradă somnului şi cînd deschid ochii văd pe geam arcadele podului de la Medgidia unde trebuie să schimbăm trenul. Aburii somnului dispar instantaneu, îl zgîlţîi pe Mike şi cu rucsacul în spate fug la capătul vagonului unde uşa de la WC e blocată pe dinăuntru. Bat cu hotărîre şi cînd se deschide un tînăr livid îşi cere scuze precipitat. Îl ignor, mă opintesc la coletul în care zace Kursk şi în următoarele clipe sînt pe peron cu tot calabalîcul. Coboară şi Mike încă somnoros, apoi trenul pleacă în scurt timp. N-avem timp să ne bucurăm: personalul de Tulcea nu ne-a aşteptat.
*
Împreună cu Cosmi, Magda, Mike, Corina, Traian şi Coco cobor în Murighiol dintr-un autobuz prăfuit. În sfîrşit sîntem în Deltă, acolo unde drumurile se înfundă în regatul bărcilor, a vapoarelor şi a şalupelor. Un localnic priveşte uluit grămada de rucsaci lîngă care tronează Kursk.
-Băieţi, ăsta nu mai e concediu. Chiar vreţi să căraţi totul cu voi? Trebuie că sînteţi nişte birocraţi, sau măcar studenţi …
Sub privirile avide Kursk îşi intră în formă pe marginea unui canal ce promite să ne scoată la Dunăre. Fiecare şurub, fiecare leţ adaugă ceva formei, derulînd rapid filmul înregistrat toamna trecută în livada de pruni unde măcinat de proiecte şi gînduri de călătorie, construiam scheletul punîndu-mi aceeaşi întrebare la care încă nu am răspuns: va putea Kursk să dea piept cu fluviul?
Împreună cu Mike ies pe canal “în probe”. Încă nu avem “banchetele” din saci umpluţi cu PET-uri aşa că vîslitul incomod de pe fundul bărcii îi dă lui Kursk un aer stîngaci. Luăm apă ceea ce dovedeşte că benzile din poliplan lipite termic peste cusături nu sînt destul de eficiente, dar situaţia pare totuşi sub control, aşa că îmbarcăm o parte din rucsaci şi ne desprindem de mal cu destinaţia ponton Murighiol, unde urmează să ne întîlnim cu restul grupului, ce se deplasează pe dig.
Ieşim pe canal. De pe un ponton doi bărbaţi ce par să fi trăit toată viaţa pe fluviu se ridică în capul oaselor să ne vadă mai bine.
-Cu “chestia” aia vreţi să ieşiţi pe Dunăre?
Schimb rapid o privire cu Mike. Va să zică, în faţa Dunării Kursk e doar un biet şoricel, o “chestie”. Ricoşez:
-Mergem doar pînă la ponton.
Îmi vin în minte avertismentele tuturor prietenilor ce au văzut “bărci serioase” întoarse de siajul şalupelor. Deocamdată ne bucurăm de sălcii şi de canalul serafic, strigîndu-le din cînd în cînd celor de pe dig:
-Vă rog, mergeţi mai încet.
Kursk trage tribord şi pun asta pe seama canarisirii. De după un cot apare o barcă cu motor ce vine spre noi fără a avea cea mai vagă intenţie de a reduce motorul.
-Mike, pune-o pe val!
Acum e momentul adevărului. Ne răsturnăm? Vom fi ridicoli? Valurile siajului mătură malul violent, apropiindu-se de noi. Un plescăit pe prelată anunţă impactul: molatec “chestia” se mulează pe val atenuînd şocul pînă la dispariţie. Ura! Bărcuţa noastră elastică se pleacă în faţa valurilor, dezarmîndu-le. Îmi vin în minte Brendan, Ra şi plutele noastre din PET-uri, construcţii elastice, cu o infinită stabilitate. “Chestia” redevine Kursk. Încep să sper la o călătorie dincolo de ponton.
Malurile împădurite cu sălcii găzduiesc corturi şi pescari. În faţă apare braţul Sf. Gheorghe, uriaş. Bărci cu motor de toate mărimile, şalupe şi mici vapoare îşi amestecă siajele congestionînd suprafaţa fluviului. Luaţi în primire de curent, coborîm cu mare viteză. De pe mal suntem strigaţi:
-Hei! Tu trebuie să fii Kiru şi atunci el e Mike!
-?!!!
Mă uit mai bine dar în ciuda dioptriilor, tipul nu pare o figură cunoscută. Schimbăm cîteva amabilităţi pînă ce distanţa se măreşte.
-De unde ne ştie ăsta?
-Precis e un aranjament de-a lui Traian în drum spre ponton.
În scurtă vreme ne zărim prietenii într-un zăvoi şi acostăm lîngă ei. Trasul la rame pe canal n-a fost lesne dar pe Dunăre în jos a mers prea bine pentru a rămîne indiferent. În ciuda tuturor avertismentelor aş încerca o coborîre pînă la Sf. Gheorghe, pînă unde sînt 63 de km. Acum e clar că nu pot lua cu mine mai mult de 2 coechipieri cu tot cu bagaje. Cosmi şi Mike?
Întindem corturile apoi împreună cu Cosmi plec înapoi la Murighiol pentru aprovizionare. Digul e plin de PET-uri aşa că nu va fi greu să ne încropim “banchetele”.
Seara facem foc şi mîncăm o delicioasă ciulama de ciuperci. Traian e atins la dinţi dar găseşte în Mike un aliat tradiţional ce-l găzduieşte pe Kursk pînă-i mai trece Corinei supărarea. Urmăresc amuzat replicile pline de umor ale lui Mike, pînă cînd somnul mă eliberează de grijile zilei de mîine.
- VA URMA -
) Un pont :
