Salut Teo, din ceea ce stiu, consumul maxim la un motor in 4 timpi e estimat undeva la 0,25 litri/cal putere/ora, deci "la blana". Din experienta, am constatat ca asa e, undeva pe la 7-8 litri la ora la un motor in 4 timpi de 30 de cai. La un motor de 30 cai, dar in 2 timpi, consumul maxim mi s-a dus la 12 litri/ora si peste, dar consumul in acest caz depinde si de regimul in care tragi de motor, si de uzura motorului. In general, un motor in 2 timpi e preferabil atunci cand il folosesti destul de rar, deci cand cheltuiala cu combustibilul nu justifica investitia mult mai consistenta intr-un motor in 4 timpi. Daca frecventa si timpul de folosire a motorului sunt mai mari, e mai bun unul in 4 timpi, care are consumul mai mic. Oricum, in ultima vreme tendinta este de renuntare la motoarele in 2 timpi, din cauza consumului, noxelor si lipsei pieselor de schimb, deci parerea mea e ca un motor bun in 4 timpi de putere optima, bine intretinut, e cea mai buna alegere.