Care sunt conditiile de navigatie pe Mures? Ma intereseaza in special portiunea Deva-Arad.
Care sunt locurile de lasat barca la apa?
Cred că te pot ajuta eu cu o parte din informaţii. Cu ani în urmă, înainte de a mă muta în Valea Jiului, am străbătut de numeroase ori pe bicicletă Lunca Mureşului în sectorul indicat de tine.
ISTORIC. În trecut Mureşul era considerată o arteră de transport esenţială, încă din perioada romană, iar navigaţia şi pescuitul erau ocupaţii fireşti până prin secolul XVIII-XIX. Se transporta sare pe plute din răşinoase şi se pescuia folosind lotci propulsate mai ales cu prăjini din lemn. Datorită curenţilor puternici, în amonte lotcile erau deseori transportate cu căruţe. Nu erau rarităţi însă nici călătoriile mai lungi (Mihai Viteazu) sau expediţiile de pescuit de-a lungul Mureşului, Târnavei, Arieşului inferior sau Streiului (vezi odiseea comorii cardinalului Martinuzzi), toate aceste râuri fiind navigabile în acea perioadă. Explicaţia constă în clima mult mai umedă şi rece dintre secolele XIII-XVII (perioadă numită Mica Glaciaţiune).
RELIEFUL. Aspectul actual al Văii Mureşului în sectorul menţionat de tine s-a conturat abia în timpuri geologice recente, după retragerea Mării Panonnice. Unii consideră că cea mai mare parte din timp, Mureşul a scurs apele Lacului Transilvan pe actualul curs al Crişului Alb, formând o deltă în regiunea Ineu.
1. La vest de Deva, valea Mureşului se îngustează rapid, Munţii Metaliferi apropiindu-se de Munţii Poiana Ruscă.
2. Între Brănişca şi Lipova (amonte de Păuliş) valea rămâne destul de îngustă şi se apropie şi mai mult de sudul Munţilor Zarandului spre care se deschid perspective interesante.
3. În aval de Păuliş, Mureşul devine o apă propriu-zisă de câmpie, cu meandre largi şi leneşe.
CONSIDERENTE HIDROGRAFICE. În toate aceste trei părţi, albia minoră este largă iar debitul îndestulător pentru o navigaţie plăcută cu o barcă pneumatică sau una cu fundul plat. Curentul este destul de puternic şi cu siguranţă nu trebuie subestimat.
Există un brod amonte de Burjuc, dar cablul se află la circa 3 m deasupra apei, deci capetele barcagiilor vor rămâne pe umeri.
Apele sunt mai mari primăvara debitul mediu la Arad fiind 154 m.c./s.
Balastierele sunt numeroase, adâncimea sa în zonele excavate putând să depăşească 3-4 m. În general, adâncimea este variabilă, media acesteia fiind circa 0,5-0,8 m. Există şi porţiuni cu mici repezişuri, care însă pot fi trecute.
Lungimea totală a traseului navigabil este de circa 180 km.
DEVA-MINTIA (8,5 km). Din zona gării pornesc câteva drumuri care se îndreaptă către nord, spre Mureş, peste câmp. Ţigani, pescari, noroi.
În această porţiune adâncimea apei este constantă peste 2 m, motivul fiind barajul din dreptul termocentralei Mintia. Bancuri puţine, cadavre de animale în perioada apelor mari.
Pod rutier.
Pilonii podului vechi.
Ruinele castrului roman Micia (stânga).
Şoimuş (km 6) există un camping, restaurant şi posibilitatea de a da o barcă la apă (debarcader).
Pod feroviar.
Confluenţa cu pârâul Căian (dreapta, posibilitate de acces amonte pe el vreo 300 m).
Termocentrala Mintia (stânga), baraj. De preferabil a se scoate barca pe malul drept, pentru a se trece de baraj. Atenţie la apa fierbinte deversată în râu de la termocentrala de pe malul stâng!
MINTIA-ZAM (circa 35 km pe apă).
Porţiuni mai rapide sporadice, bancuri şi apă mică pe partea convexă a coturilor.
Şoseaua aproape, pe malul stâng.
Calea ferată trece pe malul drept (o,5 km).
Dealuri, mal abrupt pe dreapta (km 1).
Leşnic, balastieră pe dreapta (km 2).
Dealuri şi drumul pe malul drept. Coturi largi.
Ilia (circa 12-14 km)
Mureşul meandrează puternic, pod rutier, pod vechi.
Pod feroviar (Gothatea).
Dobra - acces auto la firul apei.
Insulă aval.
Tisa-brod.
Insule în albie.
Cot puternic spre nord.
Pod rutier.
Localitatea Zam, într-un nou cot. Spital pentru oameni veseli, dacă pescarii, pietrele aruncate de copii şi crengile încasate în cap v-au făcut să înnebuniţi.
ZAM-SĂVÂRŞIN (19 km)
Defileu, viteză mare a apei, adâncime mare, luncă îngustă.
Privelişti superbe în toate direcţiile. Conac regal la Săvârşin. Drumul aproape de apă.
SĂVÂRŞIN-PĂULIŞ (circa 78 km pe apă)
Meandre largi. Balastiere.
Pod rutier.
Meandre, insule, bancuri.
Nicolae Bălcescu, drumul pe malul drept, acces auto.
Căpruţa - brod.
Aval Bârzava - repezişuri importante.
Conop - brod.
Şoimoş- cetate pe malul drept, balastieră, viteză mare a apei.
Lipova - poduri, gară lângă Mureş (malul drept).
Pod aval, meandre, adâncime mare, ţigani.
Păuliş - Mureşul iese în câmpie, meandre.
PĂULIŞ-ARAD
Câmpia de Vest. Nu am mers niciodată mai departe, dar cred că de aici Mureşul are toate caracteristicile unui râu măricel de câmpie.
:sail: