Fiind un admirator al concediilor în Delta Dunării, am nemulțumirea că nu am reușit să am mijlocul meu de deplasare pe apă. Cum tind să scap de această nemulțumire cât de curând posibil, aș mulțumi din suflet tuturor celor care prin bunăvoința lor ar putea să mă ajute să iau o decizie în privința ambarcațiunii ce s-ar putea dovedi a fi cea mai utilă pentru un locuitor în apropierea Siretului, dar care visează că într-o zi va călători cu aceasta până la mare, dacă nu și invers. Mulțumesc anticipat celor ce vor gândi macar la acest subiect.
