Conform sitului www.noonsite.com al navigatorului englez de origine română Jimmy Cornell, iahtul de curse Hugo Boss (skipper Alex Thompson, Marea Britanie) a fost lovit de o navă de pescuit de 18 metri puţin după ora 2 AM, alaltăieri, 17 oct. 2008. Incidentul s-a petrecut când iahtul se afla în derivă la circa 2 mm travers de Les Sables d'Olonne.
Pagubele sunt serioase, barca Open 60 fiind dezarborată şi coca avariată.
Şi ediţia aceasta va fi dominată de francezi (17 competitori), urmaţi de britanici (7), americani, austrieci, elveţieni, spanioli şi canadieni (câte unul). Lipsesc navigatori din ţări cu tradiţie în competiţie, precum Italia şi Belgia. Nici la această ediţie se pare că ungurul Nandor Fa, care a făcut senzaţie în ediţia 92-93, nu va participa.

Atașamente
-
Delegatia Poloneza.jpg79.8 KB · Vizualizări: 281
-
Picture 051.jpg73.4 KB · Vizualizări: 289
-
Picture 052.jpg58.1 KB · Vizualizări: 290
-
Picture 054.jpg52.8 KB · Vizualizări: 285
-
Picture 056.jpg40.4 KB · Vizualizări: 281
-
Picture 057.jpg65.6 KB · Vizualizări: 286
-
Picture 035.jpg32.6 KB · Vizualizări: 286
-
Sterian Docan din Galatzburg.jpg82 KB · Vizualizări: 282
-
Hakuna Matata & Sterica.jpg71 KB · Vizualizări: 282
-
2013-09-05 06.54.30.jpg77.4 KB · Vizualizări: 325
-
2013-09-05 11.52.08.jpg92.6 KB · Vizualizări: 498
Ultima editare: