Weekend pe Titicaca

Împreună cu Cosmina (soţia), Baghera (Fordul negru) şi plasticele (caiacele no name) iau drumul lacului Floroiu, într-un weekend ce se vrea nautic, departe de canicula Oradiei şi mai cu seamă relaxant. Dacă am să mă las vreodată de caiac, va fi din cauza monotoniei schemei: mers la garaj, parcat, descuiat, încarcat caiace, legat, încuiat, plecat, dar azi nu e cazul fiindcă e prima dată când plec în tura nautică doar cu Cosmina aşa că facem echipă la toate aceste operaţiuni, ceea ce, orice s-ar spune, are farmec.
attachment.php

Ajungem pe baraj (110km de la Oradea) la vremea prânzului, când după tipicul local, în laboratoarele cerului se pregăteşte furtuna zilei. Cei de la cabana hidroelectrica au lăsat bariera interzicând accesul la rampa pe care am fi dat barcazele la apă fără bătăi de cap aşa că ne foim pe lângă baraj nevenindu-ne a încerca cărarea abruptă ce coboară de-a dreptul.
attachment.php

attachment.php

Hotărâm să amânăm lansarea până după furtună şi după ce ne săturăm de admirat peisajul vânăt, luat de vânt în răspăr, îmi fac de lucru pe la bucătăria de campanie pentru a-i servi Cosminei nişte delicioase spaghete cu vinete, mai precis aşez oala cu spaghetele (gătite acasă) pe motor şi când sunt cât de cât dezmorţite presar parmezan şi dau startul. Urmează diluviul asezonat cu tunete, episod prea puţin savurat din cauza somnului plăcut din habitaclul cald al maşinii, îndeplinind punctul 3 de pe ordinea de zi.
attachment.php

La ora 17 tăiem luciul apei înfofoliţi în polare (bifând cu o singură tuşe punctul 1 şi 2). Intenţionăm să traversăm în interiorul marelui Y al lacului, să campăm liniştiţi departe de orice drum, maşini şi turişti de weekend. Natura se reechilibrează slobozind înapoi în văzduh aburi albicioşi. Parcă simţind că a exagerat, apa are o ciudată cuminţenie posomorâtă, lăsându-ne s-o brăzdăm cu plugul chilei, apoi iese soarele înveselind cadrul cu sclipiri jucăuşe. Jubilăm. Sătui de padelat prindem pasa de intrare în frumosul golf natural al cătunului Alunu. O mulţime de buşteni plutind greoi între două ape se transformă în închipuirea mea în recife mortale. Din cuibul de cioară ochii strigă înebuniţi „banda cârma!”, „stop maşina!!!”, peste care o voce sigură face ordine: „cap compas canton, maşina încet înainte”. Este desigur o joacă şi nimic mai mult şi iată că, odată cu amurgul acostăm lângă barca şi canoea profesorului, tragem caiacele pe mal şi le aliniem lângă lunulele celorlate caiace ce-şi aşteaptă navigatorii.
attachment.php

attachment.php

http://forum.barcaholic.ro/attachment.php?attachmentid=4737
Batem tabăra într-o poiană retrasă, mâncăm pe îndelete apoi în „uşa cortului” citim până se întunecă. Gong final: închid cartea lui Theodoru (Decebal/circumterra - o croazieră refuzată) şi alunec în subţirelul sac de dormit Micron, apoi tot mai jos, în subconştient. A fost o zi bună, în care am bifat toată lista cu care am venit de acasă.
http://forum.barcaholic.ro/attachment.php?attachmentid=4738

- VA URMA -
 
Weekend pe Titicaca - partea a II-a - fals tratat de fotografie

Dimineaţa o întind cu somnul nepermis de mult, mizând pe faptul că e noros, şi abia când trag fermoarul cortului îmi dau seama că stăm la umbra unui brad falnic în timp ce soarele îşi trimite primele raze pe înălţimi. Intru în fibrilaţii. Îmi e lehamite să traversez păşunea pe ale cărei fire lungi de iarbă stau bobiţele de rouă ca globurile pe brazii de crăciun, dar arta cere sacrificii aşa că o iau la picior ignorând duşurile reci. În golf, laserele strecurate printre cetina brazilor ridică primele zdrenţe de aburi: n-am întârziat.

attachment.php


Sar în caiac uimit: recifele, buştenii de ieri, au dispărut fără urmă! Ies pe lac anticipând un peisaj feeric dar nu găsesc decât lumină rece şi o hulă urâtă. Înaintarea caiacului are ceva din mersul firezului, călcând valurile cu plesnet sec şi rumeguş de jerbe miniaturale ce ajung la mine pe tricou. Soarele n-a trecut încă de culme aşa că îmi continui cursa spre coada lacului.
Îmi face o deosebită plăcere să ies dis dimineaţa la fotografiat, să surprind hiatusul dintre zi şi noapte, trezirea monstrului adormit. Ca să fotografiezi trebuie să înţelegi şi încerc asta de ani de zile minunându-mă mereu de infinitele ipostaze ale apei. Norvegienii au 32 de termeni diferiţi pentru zăpadă şi cred că tot atâţia ar acoperi multiplele faţete ale apei pe care poţi s-o percepi în diverse stadii, de la moleculă la fiinţă. Ziceam de monstru ... Remember ... Ianuarie … Tot dimineaţa. Frigul a îngheţat orice mişcare. Explorez malul lacului fascinat de culoarea şi desenul gheţii când prima rază scapă deasupra pădurii ţintind cu puterea unui laser pantele dezgolite. Mişcarea browniană dă iama prin grohotişuri şi agitaţia se propagă cu repeziciune. Monstrul ce hibernează simte miros de primăvară şi începe să se dezmorţească. Sunt atent la aceste slabe semne vitale. În aparenţă nu s-a întâmplat nimic dar un abur uşor arată că monstrul se va trezi … Acum sunt cu ochii în patru în căutarea aceluiaşi abur şi-l descopăr în fundul unui golf estompat în contralumină. La adăpostul versanţilor, lacul şi-a netezit obrazul. Ulei. Afurisitul de caiac nu poate fi oprit şi până scot Canonul din husă, girează. Moi vârful padelei şi-l întorc dar cum pun mâna pe aparat, girează în celălalt bord. Doar timpul le vindecă pe toate aşa că adast răbdător până balanţa din borduri încetează şi încremenesc, devenind al locurilor. Click peste click cu soarele lucind în două planuri. Imaginea de pe display îmi aduce aminte că astrul vieţii este o stea. Demenţial!

attachment.php


Pe mal au apărut două siluete umane cu periuţe de dinţi în mână. Se uită insistent spre mine, cam cum mă uit eu după parapantişti. Destul. Dau din înotătoare spre larg, nu înainte de a remarca mumiile unor brazi scăldându-se în volatilul “no man`s land” numit ţărm. Întorc caiacul pentru a transforma mumiile în siluete negre pe fondul neclar-ceţos de aer albastru.

attachment.php


Cândva m-ar fi pasionat forma, acum mă extaziază aerul sau mai subtil, eterul, stare surprinsă magistral de Eugen Iarovici într-un simplu aforism: după ce ai învăţat să fotografiezi lucruri, fotografiază atmosfere. Blestematul de caiac girează la nesfârşit, aducându-mi aminte de un banc: când eşti cu nevasta şi vezi o femeie frumoasă, întorci capul? Întorc şi bustul … Îmi solicit coloana până la capăt de cursă, apoi moi din nou padela şi pendulez în celălalt bord.

attachment.php


Soarele e deja destul de sus pentru a mai revela mistere aşa că întorc prova definitiv, aţintesc privirea în valuri şi padelez viguros, egal. Obosesc şi pierd direcţia. Caiacul se întoarce transversal, opresc şi doar atunci observ constelaţiile ce-mi trag cu ochiul printre uşoarele valuri. Şedinţa foto se încheie aici, restul e doar turism nautic, camping, poveste gurmandă şi inevitabilul ritual parcat, descuiat, descărcat caiace, încuiat, plecat, din cauza căruia, cândva, mă voi lăsa de caiac.

attachment.php
 
... restul e doar turism nautic, camping, poveste gurmandă şi inevitabilul ritual parcat, descuiat, descărcat caiace, încuiat, plecat, din cauza căruia, cândva, mă voi lăsa de caiac.

...Atunci cred ca va trebui sa umpli ceea ce va ramane gol... Ai ideie, cu ce anume ?
(Te apuci de pictura, cu piese de Go, cred)
 
...Atunci cred ca va trebui sa umpli ceea ce va ramane gol... Ai ideie, cu ce anume ?
(Te apuci de pictura, cu piese de Go, cred)

Problema actuala e ca lucrez pe prea multe planuri, asa ca n-ar fi nici o problema sa renunt la ceva ... doar ca mi-as saraci, voit, existenta ...
Prin `97 eram intr-o expeditie speologica in Crimeea (alta preocupare de tinerete) in care caram aproape 50 de kg de echipament (corzi, pitoane, butelii, corturi etc.) ambalate intr-un rucsac mare, doua banane si o cutie etansa. Erau atat de multe si de grele incat adeseori le caram pe rand: duceam o parte vreo 500 de m, le lasam jos apoi ne intorceam dupa celelalte, le caram dincolo de cele lasate jos, ne intorceam dupa ele si le impingeam mai departe ... Cum spuneam, n-ar fi nici o problema sa mai las din preocupari ;)
 
Leonardo da Vinci in cuvinte. Esti atins de firesc, natural, normal. Privesti lumea prin ochi de copil. Cuvintele mele au un leu in buzunar. Spor si zbor.
PS - daca vreodata vei vrea sa tiparesti ceea ce ai publicat prind diverse colturi virtuale, cu o paginare te pot ajuta. Poze si text. EU te sustin si te incurajez sa o faci. Cred ca daca fiecare om care te-a citit (si apreciat) doneaza 10 lei, iese si cartea.
 
Cândva m-ar fi pasionat forma, acum mă extaziază aerul sau mai subtil, eterul, stare surprinsă magistral de Eugen Iarovici într-un simplu aforism: după ce ai învăţat să fotografiezi lucruri, fotografiază atmosfere...

...ca tot ai pomenit de Iarovici...un alt citat, chiar de pe aceiasi pagina ;) :

"Fotograful bun calculeaza ca un inginer, gandeste ca un filozof, dar priveste lumea ca un poet."

Cred ca auzise pe tine, cand a spus asta !
:ole:
 
tot de la Floroiu

daca veni vorba de Valea Draganului si barajul de la Floroiu, iata poza mea preferata din zona...
Floroiu_#1.jpg, high-tech si ceva traditie :-)

Barajul de la Tarnita inchide tot doua vai (deci tot Y e partea "navigabila") , e de ajuns in mod confortabil dinspre Cluj...
Lacul Belis ar fi cam la jumatatea distantei Oradea -Cluj, dar duce lipsa "cronica" de apa, desi eu nu am mai fost de 3 ani...
 

Atașamente

  • Belis.JPG
    Belis.JPG
    151.9 KB · Vizualizări: 40
  • Floroiu_1.JPG
    Floroiu_1.JPG
    151.3 KB · Vizualizări: 40
  • Floroiu_2.JPG
    Floroiu_2.JPG
    99.6 KB · Vizualizări: 42
  • Tarnita.JPG
    Tarnita.JPG
    157.2 KB · Vizualizări: 43

Back
Sus