Împreună cu Cosmina (soţia), Baghera (Fordul negru) şi plasticele (caiacele no name) iau drumul lacului Floroiu, într-un weekend ce se vrea nautic, departe de canicula Oradiei şi mai cu seamă relaxant. Dacă am să mă las vreodată de caiac, va fi din cauza monotoniei schemei: mers la garaj, parcat, descuiat, încarcat caiace, legat, încuiat, plecat, dar azi nu e cazul fiindcă e prima dată când plec în tura nautică doar cu Cosmina aşa că facem echipă la toate aceste operaţiuni, ceea ce, orice s-ar spune, are farmec.
Ajungem pe baraj (110km de la Oradea) la vremea prânzului, când după tipicul local, în laboratoarele cerului se pregăteşte furtuna zilei. Cei de la cabana hidroelectrica au lăsat bariera interzicând accesul la rampa pe care am fi dat barcazele la apă fără bătăi de cap aşa că ne foim pe lângă baraj nevenindu-ne a încerca cărarea abruptă ce coboară de-a dreptul.
Hotărâm să amânăm lansarea până după furtună şi după ce ne săturăm de admirat peisajul vânăt, luat de vânt în răspăr, îmi fac de lucru pe la bucătăria de campanie pentru a-i servi Cosminei nişte delicioase spaghete cu vinete, mai precis aşez oala cu spaghetele (gătite acasă) pe motor şi când sunt cât de cât dezmorţite presar parmezan şi dau startul. Urmează diluviul asezonat cu tunete, episod prea puţin savurat din cauza somnului plăcut din habitaclul cald al maşinii, îndeplinind punctul 3 de pe ordinea de zi.
La ora 17 tăiem luciul apei înfofoliţi în polare (bifând cu o singură tuşe punctul 1 şi 2). Intenţionăm să traversăm în interiorul marelui Y al lacului, să campăm liniştiţi departe de orice drum, maşini şi turişti de weekend. Natura se reechilibrează slobozind înapoi în văzduh aburi albicioşi. Parcă simţind că a exagerat, apa are o ciudată cuminţenie posomorâtă, lăsându-ne s-o brăzdăm cu plugul chilei, apoi iese soarele înveselind cadrul cu sclipiri jucăuşe. Jubilăm. Sătui de padelat prindem pasa de intrare în frumosul golf natural al cătunului Alunu. O mulţime de buşteni plutind greoi între două ape se transformă în închipuirea mea în recife mortale. Din cuibul de cioară ochii strigă înebuniţi „banda cârma!”, „stop maşina!!!”, peste care o voce sigură face ordine: „cap compas canton, maşina încet înainte”. Este desigur o joacă şi nimic mai mult şi iată că, odată cu amurgul acostăm lângă barca şi canoea profesorului, tragem caiacele pe mal şi le aliniem lângă lunulele celorlate caiace ce-şi aşteaptă navigatorii.
http://forum.barcaholic.ro/attachment.php?attachmentid=4737
Batem tabăra într-o poiană retrasă, mâncăm pe îndelete apoi în „uşa cortului” citim până se întunecă. Gong final: închid cartea lui Theodoru (Decebal/circumterra - o croazieră refuzată) şi alunec în subţirelul sac de dormit Micron, apoi tot mai jos, în subconştient. A fost o zi bună, în care am bifat toată lista cu care am venit de acasă.
http://forum.barcaholic.ro/attachment.php?attachmentid=4738
- VA URMA -
Ajungem pe baraj (110km de la Oradea) la vremea prânzului, când după tipicul local, în laboratoarele cerului se pregăteşte furtuna zilei. Cei de la cabana hidroelectrica au lăsat bariera interzicând accesul la rampa pe care am fi dat barcazele la apă fără bătăi de cap aşa că ne foim pe lângă baraj nevenindu-ne a încerca cărarea abruptă ce coboară de-a dreptul.
Hotărâm să amânăm lansarea până după furtună şi după ce ne săturăm de admirat peisajul vânăt, luat de vânt în răspăr, îmi fac de lucru pe la bucătăria de campanie pentru a-i servi Cosminei nişte delicioase spaghete cu vinete, mai precis aşez oala cu spaghetele (gătite acasă) pe motor şi când sunt cât de cât dezmorţite presar parmezan şi dau startul. Urmează diluviul asezonat cu tunete, episod prea puţin savurat din cauza somnului plăcut din habitaclul cald al maşinii, îndeplinind punctul 3 de pe ordinea de zi.
La ora 17 tăiem luciul apei înfofoliţi în polare (bifând cu o singură tuşe punctul 1 şi 2). Intenţionăm să traversăm în interiorul marelui Y al lacului, să campăm liniştiţi departe de orice drum, maşini şi turişti de weekend. Natura se reechilibrează slobozind înapoi în văzduh aburi albicioşi. Parcă simţind că a exagerat, apa are o ciudată cuminţenie posomorâtă, lăsându-ne s-o brăzdăm cu plugul chilei, apoi iese soarele înveselind cadrul cu sclipiri jucăuşe. Jubilăm. Sătui de padelat prindem pasa de intrare în frumosul golf natural al cătunului Alunu. O mulţime de buşteni plutind greoi între două ape se transformă în închipuirea mea în recife mortale. Din cuibul de cioară ochii strigă înebuniţi „banda cârma!”, „stop maşina!!!”, peste care o voce sigură face ordine: „cap compas canton, maşina încet înainte”. Este desigur o joacă şi nimic mai mult şi iată că, odată cu amurgul acostăm lângă barca şi canoea profesorului, tragem caiacele pe mal şi le aliniem lângă lunulele celorlate caiace ce-şi aşteaptă navigatorii.
http://forum.barcaholic.ro/attachment.php?attachmentid=4737
Batem tabăra într-o poiană retrasă, mâncăm pe îndelete apoi în „uşa cortului” citim până se întunecă. Gong final: închid cartea lui Theodoru (Decebal/circumterra - o croazieră refuzată) şi alunec în subţirelul sac de dormit Micron, apoi tot mai jos, în subconştient. A fost o zi bună, în care am bifat toată lista cu care am venit de acasă.
http://forum.barcaholic.ro/attachment.php?attachmentid=4738
- VA URMA -