Ahoy bravi barcoholici!
Am decis sa va povestesc aventura mea in Croatia, cu o ambarcatiune inchiriata:titanic:. Daca noi (a se citi romanii), mai avem ceva pana ajungem la nivelul lor -macar la capitolul inchirere ambarcatiuni, ei bine ei sunt mai mult decat pregatiti. Este o varianta pentru o vacanta putin diferita, dar plina de satisfactii si liniste. Pentru week-end sau iesiri fugare, ramane din pacate varianta Marea Neagra fie aici fie la bulgari.
Dar sa purecedem spre ceea ce a fost cea mai frumoasa vacanta a mea de pana acum:happy-banana:
Experienţa plăcuta pe care am avut-o vara trecută, când bucuroşi am trecut de partea teoretică a cursului de navigaţie şi am ajuns la practica pe mare, a legat prietenii care mai târziu s-au transformat în echipajul Nightshift.
Doream să ne reîntoarcem pe mare, să simţim din nou vântul, liniştea şi plăcerea de a naviga. (eu am facut scoala de navigatie la YCRR)
Ne întâlneam în zilele friguroase de iarnă şi făceam planuri de călătorie pentru vara ce va veni. Entuziasmul creştea, iar pe lista echipajului se înscriau tot mai mulţi doritori de aventură. Odată stabilită data plecării am constatat surprinşi că din cei şaisprezece „entuziaşti”… am rămas doar patru.
Nu am renunţat însă şi am continuat să punem la punct detaliile călătoriei: am stabilit destinaţia şi am rezervat velierul pe care urma să-l închiriem - un Beneteau Ocean Clipper 423 de opt locuri.
Mai aveam de rezolvat problema echipajului, fiind necesari încă patru membri. Am trimis e-mail-uri către şi curând am început să primim răspunsuri, multe timide, nimic concret. În cele din urmă am primit trei răspunsuri ferme şi am reuşit să strângem banii necesari achitării avansului pentru închirierea ambarcaţiunii… eram 7. În ultimul moment însă unul din „dezertorii” iniţiali şi-a anunţat participarea.
Echipajul era complet - cinci baieţi şi trei fete - din care patru cu brevet de navigaţie, doi care terminaseră cursul teoretic dar nu făcuseră încă partea practică şi doi care nu se urcaseră niciodată pe vreun velier şi nici nu ştiau ce înseamnă asta.
Cei nou veniţi priveau puţin neîncrezători către noi, „organizatorii”, dar timpul trecea şi am ajuns şi la ultima întâlnire înainte de plecare. Neexistand zbor direct, am decis să plecăm cu un microbuz închiriat, pentru a reduce costurile transportului şi a vedea „compatibilitatea” dintre noi, având în vedere că urma să petrecem o săptămână la bordul unei ambarcaţiuni. :noroc:
Cred că vă întrebaţi de ceva vreme care era destinaţia noastră… CROAŢIA.
Nu văd un mod mai bun pentru a începe un lung şir de aventuri decât Marea Adriatică, de-a lungul Coastei croate, cu peste 1800 de insule şi insuliţe, peisaje inegalabile şi mare liniştită, numai bună pentru începători. Citisem şi auzisem multe poveşti, însă e greu de exprimat în cuvinte frumuseţea acestor locuri.
Pe insule, oraşele port superbe sunt dominate de o linişte idilică, demult pierdută în alte locuri, cu pini, palmieri şi leandrii peste tot. În rest, vegetaţie aridă şi foarte multă piatră.
Casele sunt aşezate în amfiteatru şi sunt despărţite de străduţe strâmte ce urcă uneori prea abrupt ori sunt formate din şiruri de scări. Combinaţiile de arhitecturi amintesc de oraşele greceşti, italiene şi franceze. Un amalgam de frumos, multe flori, totul foarte îngrijit…
Localnicii sunt de o amibilitatea şi de o atenţie deosebită, toata lumea vorbeşte engleza, de la vânzătoarea de smochine uscate până la ultimul chelner.
Singurul inconvenient a fost drumul cu maşina, foarte lung şi obositor.
S-a condus întins, cu mici opriri de o ţigară şi de un sandviş. Trebuie să recunosc că ne-a cam trecut os prin os şi simţeam că numai ajungem. Noi, cei care mai fusesem pe mare, ştiam însă că merită orice sacrificiu acest drum şi că vom uita de toate cu primul pas făcut pe barcă.
În fine, am ajuns sâmbătă în Marina Mandalina din Sibenik (un orăşel între Split şi Zadar), am achitat companiei de charter garanţia, am recepţionat yachtul şi ne-am îmbarcat. :banana:
Ne-am împărţit cabinele şi am început să ne familiarizăm cu ambarcaţiunea. Am despachetat şi am plecat în oraş ca să facem aprovizonarea cu strictul necesar pentru călătorie. Ne propusesem să luăm micul dejun şi gustarea de prânz la bordul ambarcaţiunii, iar cina în marinele în care acostam peste noapte.
Pregătisem din România tricouri cu denumirea echipajului - Nightshift - ca să fim o echipă adevărată. :skip:
Deşi patru dintre noi aveau brevet de navigaţie am decis că este mai bine ca un skipper „de-al locului” să ne însoţească şi să ne îndrume. Am stat pe punte până aproape de dimineaţă, la un pahar de vorbă, aşa ca să ne cunoaştem mai bine.
A doua zi, după micul dejun, s-a prezentat skipperul, un localnic de 28 de ani, foarte bine pregătit şi instruit (după cum aveam să aflam ulterior).
Eram gata pentru aventura în apele Adriaticii. Toţi aveam o nerăbdare şi o bucurie în ochi, greu de exprimat în cuvinte. Cei care nu mai fuseseseră cu barca s-au comportat excelent şi curând i-a cuprins acelaşi entuziasm pe care noi îl aveam încă de la începutul organizării expediţiei şi începeau uşor, uşor, să simtă şi să înţeleagă frenezia navigaţiei.
Îmbrăcaţi la fel, în frunte cu skipperul, ieşim în sfârşit în larg. El ne-a înteles dorinţa de a naviga şi a încercat să îndrume şi să ne mai înveţe câte ceva. Ridicăm velele şi barca începe să bandeze veselă împinsă de un vânt din travers de 9-10 noduri. :titanic:
Prima zi a fost cea mai lungă, am decis să mergem către sud, până la insula Vis, 42 de mile de navigaţie. O zi mai mult decât superbă, cu marea de un albastru incredibil şi vânt excelent. Până la destinaţie am navigat pe lângă zeci de insuliţe, locuite sau nu, iar delfinii ne-au urat bun venit. Am trecut rând pe rând la timonă (Doamne, cât de dor îmi mai era… simţeam că prind aripi, că-mi prăsesc corpul şi zbor alături de vânt:sail
. După numai o oră de navigat virusul yachting-ului îi cuprinsese pe toţi.
Ajunşi în Vis, după vreo şapte ore, eram lihniţi de foame. Am vrut să mâncăm în marină, dar am avut surpriza să nu găsim un loc liber, curios lucru pentru perioada de extrasezon. Mai târziu am aflat însă motivul: un grup de francezi închiriaseră 20 de ambarcaţiuni pentru a face turul Croaţiei. Astfel am fost nevoiţi să ancorăm în rada portului şi să mergem la mal cu un dinghi.
Am avut parte de o masă copioasă într-un restaurant cu o grădină de vis. După cina gustoasă ne-am întors la căsuţa noastră plutitioare. A urmat o nouă noapte prelungită, asezonată cu multă bună dispoziţie şi pahare de vin croat. Am avut parte şi de un mic incident neplăcut: peste noapte am lasat dinghi-ul la apă şi a doua zi dimineaţă, când urma să mergem din nou la mal, am avut surpriza să constatăm că motoraşul outboard fusese schimbat peste noapte, cu unul care evident nu funcţiona corespunzător.
Skipperul a fost mai mult decât mirat de acest incident întrucât aşa ceva nu păţise niciodată. Totodată ne dispăruse şi una din vâsle. Am anunţat incidentul la poliţia locală şi la compania de charter, care au şi dat în urmărire ambarcaţiunea care făcuse schimbul. Ştiam numele ei, pentru că pe motor era inscripţionat numele velierului de provenienţă.
Una peste alta, băieţii noştri împreună cu skipperul au reuşit să facă motorul utilizabil, astfel cei de la compania de charter nu ne-au taxat în nici un fel.
Şi aşa am pornit mai departe. Navigam peste zi şi, înainte de oprirea pentru acostarea de peste noapte, trăgeam în câte un golfuleţ pentru câte o bălăceala pe cinste. Apa era un pic rece, dar asta nu ne ţinea în loc.
Seara ajungeam în marine, ieşeam la resturantele locale, ne întorceam pe barcă, continuam petrecerea, dormeam doua ore şi o nouă zi…totul a trecut cu o repeziciune incredibilă.
Existau insuliţe care găzduiau doar marine şi nimic altceva, marine care de altfel erau extrem de bine dotate, iar curăţenia din grupurile sanitare era fără reproş.
În ultima zi vântul a refuzat cu desăvârşire să mai sufle astfel că am hotărât să urcăm pe râul Krka, pentru a vizita Parcul Naţional şi cascada. Am acostat în marină, de acolo putând ajunge în parc cu feribotul sau cu biciclete închiriate din oraş. Am ales varianta bicicletelor, deoarece toţi ne resimţeam după o săptămână destul de statică. Am avut de mers 4 km până în parc. Aici peisajul îţi tăia răsuflarea. Totul era amenajat în jurul cascadelor (căderea râului Krka), foarte bine organizat, cu potecuţe, din loc în loc tarabe cu mici gustări (smochine, fructe, seminţe etc), o ordine deosebită. A fost o dimineaţă minunată. Am plecat apoi din oraş pe ploaie şi ne-am întors pe o căldură greu suportabilă pe mal.
Vacanţa noastră se apropia de sfârşit. La Sibenik urma să predăm ambarcaţiunea. Plăcerea navigatului reuşea să şteargă vag dezamăgirea că urma să ne întoarcem acasă.
Vineri seara am ajuns în port, dimineaţa urmând să plecăm către România. Despărţirea de skipper a fost „dureroasă”, ne ataşasem de el şi el de noi. Am făcut schimb de numere de telefon, cu promisiunea că vom reveni şi el ne va fi din nou ghid.
A fost o vacanţă de vis, pe care îmi doresc să o repet în fiecare vară. Ca să reuşeşti să vizitezi toată Croaţia cred că îţi trebuie cam patru-cinci vacanţe de acest gen. Ca să vă convingeţi că ceea ce v-am povestit este adevărat, vă invit să vizitaţi şi voi această minunată ţară. :noroc:
Vant prielnic in tot ce intreprindeti! si va doresc si voua vacante ca a mea
Am decis sa va povestesc aventura mea in Croatia, cu o ambarcatiune inchiriata:titanic:. Daca noi (a se citi romanii), mai avem ceva pana ajungem la nivelul lor -macar la capitolul inchirere ambarcatiuni, ei bine ei sunt mai mult decat pregatiti. Este o varianta pentru o vacanta putin diferita, dar plina de satisfactii si liniste. Pentru week-end sau iesiri fugare, ramane din pacate varianta Marea Neagra fie aici fie la bulgari.
Dar sa purecedem spre ceea ce a fost cea mai frumoasa vacanta a mea de pana acum:happy-banana:
Experienţa plăcuta pe care am avut-o vara trecută, când bucuroşi am trecut de partea teoretică a cursului de navigaţie şi am ajuns la practica pe mare, a legat prietenii care mai târziu s-au transformat în echipajul Nightshift.
Doream să ne reîntoarcem pe mare, să simţim din nou vântul, liniştea şi plăcerea de a naviga. (eu am facut scoala de navigatie la YCRR)
Ne întâlneam în zilele friguroase de iarnă şi făceam planuri de călătorie pentru vara ce va veni. Entuziasmul creştea, iar pe lista echipajului se înscriau tot mai mulţi doritori de aventură. Odată stabilită data plecării am constatat surprinşi că din cei şaisprezece „entuziaşti”… am rămas doar patru.
Nu am renunţat însă şi am continuat să punem la punct detaliile călătoriei: am stabilit destinaţia şi am rezervat velierul pe care urma să-l închiriem - un Beneteau Ocean Clipper 423 de opt locuri.
Mai aveam de rezolvat problema echipajului, fiind necesari încă patru membri. Am trimis e-mail-uri către şi curând am început să primim răspunsuri, multe timide, nimic concret. În cele din urmă am primit trei răspunsuri ferme şi am reuşit să strângem banii necesari achitării avansului pentru închirierea ambarcaţiunii… eram 7. În ultimul moment însă unul din „dezertorii” iniţiali şi-a anunţat participarea.
Echipajul era complet - cinci baieţi şi trei fete - din care patru cu brevet de navigaţie, doi care terminaseră cursul teoretic dar nu făcuseră încă partea practică şi doi care nu se urcaseră niciodată pe vreun velier şi nici nu ştiau ce înseamnă asta.
Cei nou veniţi priveau puţin neîncrezători către noi, „organizatorii”, dar timpul trecea şi am ajuns şi la ultima întâlnire înainte de plecare. Neexistand zbor direct, am decis să plecăm cu un microbuz închiriat, pentru a reduce costurile transportului şi a vedea „compatibilitatea” dintre noi, având în vedere că urma să petrecem o săptămână la bordul unei ambarcaţiuni. :noroc:
Cred că vă întrebaţi de ceva vreme care era destinaţia noastră… CROAŢIA.
Nu văd un mod mai bun pentru a începe un lung şir de aventuri decât Marea Adriatică, de-a lungul Coastei croate, cu peste 1800 de insule şi insuliţe, peisaje inegalabile şi mare liniştită, numai bună pentru începători. Citisem şi auzisem multe poveşti, însă e greu de exprimat în cuvinte frumuseţea acestor locuri.
Pe insule, oraşele port superbe sunt dominate de o linişte idilică, demult pierdută în alte locuri, cu pini, palmieri şi leandrii peste tot. În rest, vegetaţie aridă şi foarte multă piatră.
Casele sunt aşezate în amfiteatru şi sunt despărţite de străduţe strâmte ce urcă uneori prea abrupt ori sunt formate din şiruri de scări. Combinaţiile de arhitecturi amintesc de oraşele greceşti, italiene şi franceze. Un amalgam de frumos, multe flori, totul foarte îngrijit…
Localnicii sunt de o amibilitatea şi de o atenţie deosebită, toata lumea vorbeşte engleza, de la vânzătoarea de smochine uscate până la ultimul chelner.
Singurul inconvenient a fost drumul cu maşina, foarte lung şi obositor.
S-a condus întins, cu mici opriri de o ţigară şi de un sandviş. Trebuie să recunosc că ne-a cam trecut os prin os şi simţeam că numai ajungem. Noi, cei care mai fusesem pe mare, ştiam însă că merită orice sacrificiu acest drum şi că vom uita de toate cu primul pas făcut pe barcă. În fine, am ajuns sâmbătă în Marina Mandalina din Sibenik (un orăşel între Split şi Zadar), am achitat companiei de charter garanţia, am recepţionat yachtul şi ne-am îmbarcat. :banana:
Ne-am împărţit cabinele şi am început să ne familiarizăm cu ambarcaţiunea. Am despachetat şi am plecat în oraş ca să facem aprovizonarea cu strictul necesar pentru călătorie. Ne propusesem să luăm micul dejun şi gustarea de prânz la bordul ambarcaţiunii, iar cina în marinele în care acostam peste noapte.
Pregătisem din România tricouri cu denumirea echipajului - Nightshift - ca să fim o echipă adevărată. :skip:
Deşi patru dintre noi aveau brevet de navigaţie am decis că este mai bine ca un skipper „de-al locului” să ne însoţească şi să ne îndrume. Am stat pe punte până aproape de dimineaţă, la un pahar de vorbă, aşa ca să ne cunoaştem mai bine.
A doua zi, după micul dejun, s-a prezentat skipperul, un localnic de 28 de ani, foarte bine pregătit şi instruit (după cum aveam să aflam ulterior).
Eram gata pentru aventura în apele Adriaticii. Toţi aveam o nerăbdare şi o bucurie în ochi, greu de exprimat în cuvinte. Cei care nu mai fuseseseră cu barca s-au comportat excelent şi curând i-a cuprins acelaşi entuziasm pe care noi îl aveam încă de la începutul organizării expediţiei şi începeau uşor, uşor, să simtă şi să înţeleagă frenezia navigaţiei.
Îmbrăcaţi la fel, în frunte cu skipperul, ieşim în sfârşit în larg. El ne-a înteles dorinţa de a naviga şi a încercat să îndrume şi să ne mai înveţe câte ceva. Ridicăm velele şi barca începe să bandeze veselă împinsă de un vânt din travers de 9-10 noduri. :titanic:
Prima zi a fost cea mai lungă, am decis să mergem către sud, până la insula Vis, 42 de mile de navigaţie. O zi mai mult decât superbă, cu marea de un albastru incredibil şi vânt excelent. Până la destinaţie am navigat pe lângă zeci de insuliţe, locuite sau nu, iar delfinii ne-au urat bun venit. Am trecut rând pe rând la timonă (Doamne, cât de dor îmi mai era… simţeam că prind aripi, că-mi prăsesc corpul şi zbor alături de vânt:sail
. După numai o oră de navigat virusul yachting-ului îi cuprinsese pe toţi.Ajunşi în Vis, după vreo şapte ore, eram lihniţi de foame. Am vrut să mâncăm în marină, dar am avut surpriza să nu găsim un loc liber, curios lucru pentru perioada de extrasezon. Mai târziu am aflat însă motivul: un grup de francezi închiriaseră 20 de ambarcaţiuni pentru a face turul Croaţiei. Astfel am fost nevoiţi să ancorăm în rada portului şi să mergem la mal cu un dinghi.
Am avut parte de o masă copioasă într-un restaurant cu o grădină de vis. După cina gustoasă ne-am întors la căsuţa noastră plutitioare. A urmat o nouă noapte prelungită, asezonată cu multă bună dispoziţie şi pahare de vin croat. Am avut parte şi de un mic incident neplăcut: peste noapte am lasat dinghi-ul la apă şi a doua zi dimineaţă, când urma să mergem din nou la mal, am avut surpriza să constatăm că motoraşul outboard fusese schimbat peste noapte, cu unul care evident nu funcţiona corespunzător.
Skipperul a fost mai mult decât mirat de acest incident întrucât aşa ceva nu păţise niciodată. Totodată ne dispăruse şi una din vâsle. Am anunţat incidentul la poliţia locală şi la compania de charter, care au şi dat în urmărire ambarcaţiunea care făcuse schimbul. Ştiam numele ei, pentru că pe motor era inscripţionat numele velierului de provenienţă. Una peste alta, băieţii noştri împreună cu skipperul au reuşit să facă motorul utilizabil, astfel cei de la compania de charter nu ne-au taxat în nici un fel.
Şi aşa am pornit mai departe. Navigam peste zi şi, înainte de oprirea pentru acostarea de peste noapte, trăgeam în câte un golfuleţ pentru câte o bălăceala pe cinste. Apa era un pic rece, dar asta nu ne ţinea în loc.
Seara ajungeam în marine, ieşeam la resturantele locale, ne întorceam pe barcă, continuam petrecerea, dormeam doua ore şi o nouă zi…totul a trecut cu o repeziciune incredibilă.
Existau insuliţe care găzduiau doar marine şi nimic altceva, marine care de altfel erau extrem de bine dotate, iar curăţenia din grupurile sanitare era fără reproş.
În ultima zi vântul a refuzat cu desăvârşire să mai sufle astfel că am hotărât să urcăm pe râul Krka, pentru a vizita Parcul Naţional şi cascada. Am acostat în marină, de acolo putând ajunge în parc cu feribotul sau cu biciclete închiriate din oraş. Am ales varianta bicicletelor, deoarece toţi ne resimţeam după o săptămână destul de statică. Am avut de mers 4 km până în parc. Aici peisajul îţi tăia răsuflarea. Totul era amenajat în jurul cascadelor (căderea râului Krka), foarte bine organizat, cu potecuţe, din loc în loc tarabe cu mici gustări (smochine, fructe, seminţe etc), o ordine deosebită. A fost o dimineaţă minunată. Am plecat apoi din oraş pe ploaie şi ne-am întors pe o căldură greu suportabilă pe mal.
Vacanţa noastră se apropia de sfârşit. La Sibenik urma să predăm ambarcaţiunea. Plăcerea navigatului reuşea să şteargă vag dezamăgirea că urma să ne întoarcem acasă.
Vineri seara am ajuns în port, dimineaţa urmând să plecăm către România. Despărţirea de skipper a fost „dureroasă”, ne ataşasem de el şi el de noi. Am făcut schimb de numere de telefon, cu promisiunea că vom reveni şi el ne va fi din nou ghid.
A fost o vacanţă de vis, pe care îmi doresc să o repet în fiecare vară. Ca să reuşeşti să vizitezi toată Croaţia cred că îţi trebuie cam patru-cinci vacanţe de acest gen. Ca să vă convingeţi că ceea ce v-am povestit este adevărat, vă invit să vizitaţi şi voi această minunată ţară. :noroc:
Vant prielnic in tot ce intreprindeti! si va doresc si voua vacante ca a mea
. Cine pica rau de somn mai fura si ziua cateva ore, asta daca nu se gasea cate un nebun la timona sa bandeze barca cu disperare:sail:
